Citeste si...

CEREMONIILE DEDICATE ZILEI REGALITĂŢII SE VOR DESFĂŞURA LA CASTELUL PELEŞ

01 Chateau PelesCastelul Peleş găzduieşte pentru prima dată ceremoniile dedicate sărbătorii de 10 mai. Anul acesta, se împlinesc 150 de ani de când Carol I a fost proclamat principe suveran al Principatelor Unite.

La 150 de ani de la venirea în România a lui Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, Familia Regală a decis să sărbătorească Ziua Monarhiei la Castelul Peleş. Impresionanta construcţie a fost ridicată chiar de cel care în 1881 era încoronat rege al României. 200 de oameni se asigură că oaspeţii vor fi întâmpinaţi cum se cuvine.

O atenţie deosebit a fost acordată terasei. Timp de 14 ani, pardoseala din granit a fost acoperită de un strat de protecţie, din lemn. Pentru evenimentul din acest an, ea a fost reamenajată. 14 metri de drapaj roşu, din catifea, vor împodobi balustrada balconului din care Custodele Coroanei, principesa Margareta, alături de invitaţii săi, vor saluta mulţimea adunată în faţa castelului Peleş.

Mii de invitaţi sunt aşteptaţi la Peleş. Peste 300 de oaspeţi vor ocupa Sala Florentină, Sala Coloanelor şi Salonul Maur, unde vor fi întâmpinaţi de Alteţa sa Regală Principesa Margareta.

„Este vorba de mii de persoane, vor fi în trei planuri, în Castel, pe terasele castelului şi pe peluzele Castelului Peleş. Este un eveniment de maximă importanţă, cu atât mai mult cu cât singurul eveniment de acest tip a fost, la Castelul Peleş, în 1933, când s-a aniversat semicentenarul construirii Castelului”, subliniază Narcis Dorin Ion, managerul Muzeului Național Peleș.

În faţa Castelului s-a lucrat la amenajarea unei scene imense, pe care va avea loc Concertul Regal Jubiliar. Întregul eveniment poate fi urmărit pe două ecrane imense, montate între terasa castelului şi peluză. Pentru numărul mare de invitaţi s-au pregătit şi managerii de restaurante de pe domeniul Peleş.

Înainte de venirea familiei regale, la ora 13:30 va avea loc înălţarea Stindardului Familiei Regale, pentru prima dată după 1947, pe catargul Castelului. Evenimentele dedicate Zilei Regalităţii se vor încheia la ora 19:30.

Digi 24

 
Programul anunțat de Casa Regală

„Casa Majestății Sale invită toți românii la evenimentele organizate în ziua de 10 Mai 2016 la București și Sinaia.

La Statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal, la ora 10.30, va avea loc o ceremonie militară și depunere de flori. Concertul orchestrei Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul va începe la ora 10.30. Familia Regală va sosi la Statuia Regelui Carol I la ora 11. În încheiere, Militarii Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul vor prezenta publicului o demonstrație de îndemânare cu arma. Vor fi prezenți Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Nixon, Principesa Sofia și Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

Peterasa Castelului Regal Peleș, la ora 13.20, va avea loc ceremonia înălțării Stindardului Regal pe catargul din turnul edificiului. Stindardul Regal va flutura, în ziua de 10 mai 2016, pentru prima oară după anul 1947. Vor fi prezenți la ceremonie membri ai personalului Casei Majestății Sale Regelui de la Palatul Elisabeta și de la Castelul Săvârșin, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, personalul Muzeului Național Peleș și invitații Familiei Regale veniți din străinătate pentru Jubileul de 150 de ani. Stindardul Regal va fi ridicat la sosirea pe terasa castelului a Custodelui Coroanei. Vor fi de față Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Philips Nixon, Principesa Sofia și Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

În piața din fața Corpului de Gardă(la Tunuri), la ora 15, Principesa Moștenitoare Margareta va acorda premiile câştigătorilor ediției a cincea a Maratonului Regal. Startul Maratonului Regal va fi dat la ora 8 dimineața și se va desfășura pe traseul Castelul Peleș –  Poteca Regală – Stâna Regală – Poiana Țapului – Cascada Urlătoarea – Bușteni – Pârtia Kalinderu –  Mănăstirea Bușteni – drumul forestier Poiana Țapului Sinaia – Castelul Peleș.

Tradiționala Garden Party și concertul de gală cu ocazia sărbătorii naționale de 10 Mai vor avea loc pe terasa și peluza Castelului Peles, de la ora 17.00 la ora 19.30.

Familia Regală așteaptă cât mai mulți români să vină la Castelul Peleș, la această sărbătoare importantă pentru Coroană și pentru națiunea română. De asemenea, sunt binevenite grupuri reprezentând organizații, instituții sau comunități.

Intrarea va fi liberă, atât pentru public, cât și pentru presă. Publicul va avea acces pe peluza din fața castelului.

Accesul pe peluza din fața castelului este permis începând cu ora 16.

Drumul de la intrarea pe domeniu până la castel se va face pe jos pentru toți participanții. Intrarea mașinilor pe domeniu este interzisă.

Între ora 17 și ora 18,Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale va susține un recital cu muzică de pe toate meridianele lumii.

La ora 18,Familia Regală va ieși pe balconul castelului, pentru a saluta participanții la sărbătoare. Trei avioane ale Iacărilor Acrobați vor survola parcul regal.

La ora 18.30, va începe concertul de gală. Muzicienii vor evolua pe o scenă așezată în aer liber, pe terasa castelului. Imaginile vor fi preluate pe două mari ecrane, vizibile pentru toți cei aflati pe peluză. Concertul va fi susținut de orchestra lărgită a Cameratei Regale, având ca invitați de onoare pe violonistul Remus Azoiței și pe tenorul Teodor Ilincăi, precum și pe dirijorul Tiberiu Soare. Repertoriul va cuprinde piese de valoare și de popularitate din creația compozitorilor români George Enescu, Iosif Ivanovici, Ciprian Porumbescu și Grigoraș Dinicu, precum și lucrări de Giacomo Puccini, Camille Saint-Saëns, Ernesto de Curtis și Eduardo di Capua.

Familia Regală va urmări concertul de pe terasa Castelului Peleș. Concertul se va încheia la ora 19.30. La finalul concertului, vor fi lăsați să zboare 400 de porumbei albi.

În ziua de 10 mai 2016, restaurantele de pe cuprinsul Domeniului Regal Sinaia vor sta la dispoziția participanților la evenimente. Restaurantele vor fi deschise între ora 12 și ora 23 și vor avea terasele extinse și amenajate special pentru sărbătoare.

Parcările auto vor fi gratuite pe parcursul zilei de 10 mai 2016 pe întreg Domeniul Regal Sinaia.

Sunt bineveniți toți cei care doresc să ia parte la evenimente din țară, din Republica Moldova sau din alte colțuri ale lumii”, se menționează în finalul comunicatului transmis de Secretariatul Regal.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1