Citeste si...

PROTESTE ÎN EDUCAŢIE, CHIAR DE ZIUA COPILULUI

protesteSindicaliştii din Educaţie au anunţat, luni, că negocierile cu Guvernul au eşuat. În aceste condiţii, angajaţii din Educaţie intenţionează să declanşeze proteste. Sindicaliştii din învăţământ s-au întâlnit, luni, cu reprezentanţii Ministerului Muncii, pentru o nouă rundă de negocieri privind salarizarea. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de propunearea Guvernului şi spun că miercuri vor avea loc acţiuni de protest în Capitală.

Potrivit liderului Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, propunerea Guvernului a fost pentru o corecţie de 5% în grila de salarizare, ceea ce ar însemna creşteri doar pentru o parte a cadrelor didactice.

"Negocierile au durat 30 de minute. Am propus o creştere salarială de 10% de la 1 ianuarie 2017 sau de 5% de la 1 august 2016 şi de încă 5% de la 1 ianuarie 2017. Propunearea Guvernului a fost pentru o corecţie de 5%. Acesta este lucrul care ne-a nemulţumit", a declarat pentru MEDIAFAX liderul FSLI, Simion Hăncescu.

Sindicaliştii susţin că acţiunile de protest ar putea fi suspendate dacă Guvernul găseşte o soluţie acceptabilă. În jur de 15.000 de profesori, membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), vor ieşi în stradă pe 1 iunie, de Ziua Internaţională a copilului.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1