Trimite-ne stirea ta!
Rata de participare la urne a depăşit 50% în Mehedinţi. Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central, până la ora 20,00 au votat 51,47% dintre alegătorii mehedinţeni. Astfel, din 237.965 de persoane cu drept de vot, s-au prezentat la urne 122.490. Cei mai mulţi votanţi s-au înregistrat în mediul rural. Procentul înregistrat de Mehedinţi depăşeşte rata medie la nivel naţional, care este 42, 94%. Până la această oră, Giurgiul este judeţul cu cele mai multe persoane care şi-au exprimat opţiunea electorală. Procentul înregistrat este de 54,89%. La polul opus, se află Bucureştiul cu o prezenţă de 27, 63%. În total, la nivel naţional, până la ora 20,00, au votat 8.477.553 de români. Secţiile de votare vor fi închise, în toată ţara, la ora 21,00. În Mehedinţi există 286 de secţii de votare organizate în 66 de circumscripţii electorale.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.