Trimite-ne stirea ta!
Adunarea TinrerilorDuminică, 12 iunie, părintele Constantin Necula va face parte din soborul de preoţi care va sluji Sfânta Liturghie la mănăstirea Topolniţa, fiind invitatul ediţiei de anul acesta al Adunării Tinerilor Creştin Ortodocşi din Mehedinţi.
În primăvara fiecărui an, zeci de tineri de la liceele din Mehedinţi participă, alături de profesorii de religie, la o acţiune menită să-i apropie cât mai mult de Dumnezeu. Mănăstirea Topolniţa este cadrul natural propice ca tinerii să înţeleagă cât mai multe din tainele credinţei creştine. Anul acesta, alături de cei aproximativ 150 de participanţi vor fi prezenţi şi profesorii consilieri, care vor pune în scenă în cadrul unui Teatru Forum câteva idei pentru a-i ajuta pe cei prezenţi să înţeleagă cât mai bine aspectele ce ţin de săvârşirea binelui pentru semeni.
Adunarea Tinerilor de anul acesta a ajuns la cea de-a VII-a ediţie. Manifestarea de spiritualitate de la Mănăstirea „Topolnița” își propune să le dezvolte elevilor abilitățile de comunicare, sporirea respectului față de semeni și față de familie.
Sursa: Episcopia Severinului şiStrehaiei
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.