Trimite-ne stirea ta!
Decizie cel puţin surprinzătoare! Constatin Gherghe şi-a dat demisia din funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, cu numai câteva zile înainte de încheierea mandatului său. Aseară, Gherghe a înregistrat demisia la Primărie, fără să dea prea multe explicaţii. Pur şi simplu a motivat că demisia este un act unilateral. În aceste condiţii, Consiliul Local s-a reunit, astăzi, în şedinţă de îndată şi s-a decis ca atribuţiile edilului să fie preluate de viceprimarul Liviu Nicolicea. Din cei 16 consilieri prezenţi, 15 au votat pentru Liviu Nicolicea. Decizia lui Gherghe a demisiona este cel puţin surprinzătoare, în condiţiile în care mai avea la dispoziţie doar câteva zile din cel de-al doilea mandat de primar al Severinului. De altfel, Gherghe nu este la primul gest şocant. El a renunţat să candideze pentru un nou mandat, deşi sondajele îl dădeau câştigător. Drept urmare, speculaţiile apărute în urma demisiei sale sunt numeroase, mai ales că şi explicaţiile au lipsit, lăsând loc de interpretări.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.