SEARA REGELUI

regeleMajestatea Sa Relegele Mihai a fost omagiat la Drobeta Turnu Severin, cu ocazia aniversării zilei de naştere.  Reprezentanţii Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, filiala Mehedinţi, au organizat un eveniment cultural de excepţie, ce a purtat un titlul sugestiv:Seara Regelui.  Alături de regalişti, au răspuns invitaţiei şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. Concertul vocal-instrumental  de muzică clasică a avut loc în sala Nestor Vornicescu a Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Spectacolul a fost susţinut de Corul “ Vox Dunaris” al Liceului de Artă I. Şt. Paulian, din Drobeta Turnu Severin, acompaniat la pian. Acestuia i s-au alăturat tineri interpreţi la vioară, clarinet, chitară clasică şi flaut care au susţinut fragmente din repertorii  clasice. Concertul a debutat prin intonarea Imnului Regal, în interpretarea Corului  „Vox Dunaris”. Audienţa s-a ridicat în picioare în semn de omagiu pentru Imnul Regal, cât şi pentru Majestatea Sa  Regele Mihai. Publicul a aplaudat îndelung prestaţia încărcată de sensibilitate şi pasiune a Corului „Vox Dunaris”, care a continuat programul artistic cu “Ave Verum” de W.A. Mozart, “Suită corală” de Lucian Nireşteanu şi “Sârba pe loc” de Ghe. Danga. Au urmat, apoi, interpretări sensibile ale unor elevi ai Liceului de Artă, care au susţinut la vioară, chitară clasică, flaut şi clarinet fragmente din opere celebre. Pe lângă concertul vocal-instrumental, cei prezenţi au avut ocazia să admire şi expoziţia de desene cu tema “Istoria monarhiei”. Evenimentul a fost oferit în cinstea aniversării a 94 de ani a Majestăţii Sale Regelui Mihai.

Regele Mihai este ultimul monarh al României şi unul dintre puţinii şefi de stat, în viaţă, din timpul celui de-al doilea război mondial. S-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia şi este fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei Elena. Din partea tatălui este nepot al Regelui Ferdinand Iși al Reginei Maria, iar din partea mamei, nepot al Regelui Constantin al Greciei. Astfel, Mihai al României este descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind țarii Nicolae Iși Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împărați Habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei. Este stră-strănepot al reginei Victoriaa Marii Britanii,atât pe filieră maternă, cât și paternă. Este văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.Regele Mihai a domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. La această din urmă dată, a fost obligat de comunişti să abdice şi a fost alungat din ţară. Anul acesta, la  25 octombrie, Majestatea Sa Regele Mihai împlineşte venerabila vârstă de 94 de ani.

Pentru aniversarea Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei vă invită duminică, 25 octombrie 2015, orele 12:00-13:00, la Piaţeta Regelui, din Bucureşti. Organizatorii evenimentului au anunţat că vor desfăşura un tricolor de 150 de metri, pentru a-şi arăta dragostea faţă de Rege, precum şi dorinţa restaurării monarhiei constituţionale în România.

 

Beatrice Urucu

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1