Trimite-ne stirea ta!

Ambasada României în Republica Moldova a anunţat lansarea apelului la candidaturi pentru programul de burse doctorale și postdoctorale ”Eugen Ionescu”.Programul se adresează doctoranzilor și cercetătorilor din statele membre și observatoare ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) și Algeriei. Pentru anul universitar 2015-2016, data limită pentru depunerea dosarelor de candidatură este 17 ianuarie 2016. Durata unei burse este de 3 luni, începând cu data de 1 aprilie 2016. Bursele sunt acordate de către România, prin Ministerul Afacerilor Externe, și sunt gestionate de Agenției Universitare a Francofoniei. Ministerul Afacerilor Externe nu primește direct dosarele de candidatură.
Detaliile complete sunt disponibile on-line, la adresa Agenției Universitare a Francofoniei, https://www.auf.org/appels-offre/-bourses-eugen-ionescu-doc-postdoc-15-16/.
Informații suplimentare:
Guvernul României a hotărât crearea programului de burse ”Eugen Ionescu”, cu ocazia Sommet-ului Francofoniei desfășurat la Bucureşti, în anul 2006.
Program de studii doctorale şi de cercetare post-doctorală este destinat cercetătorilor francofoni înscrişi în universităţi membre ale Agenţiei Universitare a Francofoniei.
Bursierii beneficiază de un stagiu de cel puţin 3 luni, până la cel mult 10 luni, în cadrul a mai mult de 20 de instituţii româneşti de învăţământ superior, recunoscute pentru excelenţa lor în domenii extrem de diverse.
Sursa: Ambasada României în Republica Moldova
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.