Trimite-ne stirea ta!
Cele mai bune 78 de bune practici în domeniul bunei guvernări, eficienței energetice, dezvoltării economice și gestionării serviciilor publice, implementate de autoritățile publice locale din Moldova în 2013 și 2014 au fost premiate la 15 decembrie, informează Unghiul.info. „Suntem mândri că anul acesta am avut o mulțime de inițiative locale și suntem siguri că într-o perioadă apropiată vom ști să găsim acele idei de succes și să punem presiunepe autoritățile ca să găsim soluții la problemele pe care le avem. Vă felicităm cu acest eveniment frumos și sper să facem un pas înainte prin inițiativele pe care le implementăm. Practicile voastre vor deveni exemple de urmat de alte comunități, și cert, dar sigur, vom reuși să construim o țară frumoasă și prosperă”, a menționat directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Liubomir Chiriac în deschiderea ceremoniei naționale de premiere a bunelor practici.
Prezent la eveniment, Jose Luis Herrero, Șeful Oficiului Consiliului Europei în Moldova a subliniat importanţa dezvoltării locale în procesul de democratizare a Republicii Moldova, încurajându-i pe liderii locali să dea dovadă de iniţiativă şi responsabilitate.
Asigurarea accesului liber la informație, implementare inovațiilor energetice, promovarea antreprenoriatului local, cooperarea intercomunitară și transfrontalieră pentru servicii publice de calitate se numără printre domeniile sustenabile cu care s-au remarcat autoritățile publice locale la această ediție a competiției.
Oraşul Ungheni condus de primarul Alexandru Ambros, a obţinut Premiul I la secțiunea intitulată “Servicii publice de calitate – prioritate pentru orice localitate” pentru proiectul de informare în traficul rutier și, orașul Bălți pentru ideea de a transmite rețelele de canalizare în concesiune.
În cadrul Ceremoniei Naționale de Premiere a Programului Bunelor Practici au fost decernate 20 de certificate de participare, 14 mențiuni, 6 premii de gradul III, 8 premii de gradul I, 7 premii de gradul I și 4 premii speciale pentru cele mai bune practici implementate de administrațiile publice locale din țară, care au fost implementate în perioada 2013-2014.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.