Trimite-ne stirea ta!
Republica Moldova se confruntă cu multe provocări, dar este important să-şi menţină vectorul european, a declarat ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehe, Jaromir Kvapil, într-un interviu acordat postului Radio Moldova Actualităţi, în contextul împlinirii celor şase ani de mandat în Republica Moldova. Potrivit trm.md, reprezentantul diplomatic a mai menționat în cadrul interviului că sunt diferite forțe care se împotrivesc acestui proces. „Începând cu anul 1992 Republica Moldova se îndreaptă treptat spre ceea ce eu personal cred că este cel mai bine pentru cetățenii moldoveni, spre Europa. Că este foarte greu, că sunt diferite forțe care se împotrivesc, face ca acest drum să fie unul complicat, însă Acordul de Asociere a fost semnat. Mi se pare că acesta este cel mai important lucru care arată că integrarea europeană este ce-a mai bună alternativă pentru Moldova”, a declarat oficialul.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.