Citeste si...

OPORTUNITĂŢI DE COLABORARE ÎNTRE UNIUNEA ROMÂNILOR DIN SERBIA ŞI ROMÂNIA

1Reprezentanţii Uniunii Românilor din Serbia au participat la o serie de discuţii cu parteneri din România pentru sprijinirea proiectelor culturale oferite de Programul Timişoara 2021 Centru Cultural European . În acest sens, au avut loc întâlniri cu reprezentanţii Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Culturală Europeană

Delegaţia din Serbia a fost alcătuită din Ljubomir Brânduşan (preşedinte al Uniunii Românilor din Serbia), dr. Dorinel Stan (vicepreşedinte al Uniunii Românilor din Serbia şi redactor-şef al revistei „Glasul Cerbiciei”, Călin Iorga (secretar URS), Trăian Trifu-Căta (membru în Consiliul Director URS şi redactor fondator la ziarul „Familia”), Predrag Brânduşan (consilier URS), Nicolaievici Viorel (consilier URS), Gabriel Gaşpar (expert consilier URS) şi Mircea Flora (membru în Consiliu Director URS).

Agenda de discuții s-a axat pe oportunităţile oferite de Programul Timişoara 2021 Centru Cultural European, sprijinirea şi susţinerea programelor/proiectelor culturale pe o perioadă de patru ani (2018-2021) şi chiar continuitatea acţiunilor culturale pe termeni lungi, respectiv după finalizarea Programului în 2021. Întâlnirea cu reprezentanţii URS-ului a vizat conturarea proiectelor de-a lungul frontierei cu România, respectiv a celor două regiuni istorice populate cu români, Voivodina şi Valea Timocului. Un alt aspect important l-a constituit derularea proiectelor culturale în oglindă, astfel încât să fie depăşită bariera şi noţiunea de frontieră, facilitând consumatorilor culturali şi beneficiarilor accesul la diversitate în cultură, artă, teatru, patrimoniu etc.
În egală măsură, s-a discutat despre artă, spectacol, patrimoniu cultural, arhive, identitate, spiritualitate şi dezvoltarea proiectelor cu impact asupra comunităţii româneşti din Serbia, respectiv comunităţii sârbeşti din România. În acest context, s-a propus şi acceptat în etapa a II-a a Programului (anul 2019), organizarea unui concert extraordinar susţinut de „Lăutarii de la Chişinău” la Vârşeţ (Banat) şi Negotin (Valea Timocului).
În perioada 18-22 aprilie, o delegaţie a Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Culturală Europeană, formată din zece reprezentanţi efectuează o vizită de lucru şi documentare la românii din Voivodina (Banat) în vederea elaborării unor proiecte/programe care urmează să fie incluse în agenda Programului de activitate al Timişoarei 2021 Capitală Culturală Europeană. În această ordine de idei, urmează să viziteze centre, cămine şi societăţi culturale din localităţiile bănăţene: Vârşeţ, Coştei, Râtişor, Satu -Nou, Straja, Petrovăsâla, Nicolinţ, Alibunar, Sărcia şi Uzdin.
La sfârşitul întâlnirii, delegaţia URS-ului a înmânat conducerii Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală
Culturală Europeană reviste, ziare (Glasul Cerbiciei, Familia), precum şi cărţi apărute la Editura „Trăian Trifu-Căta” din Petrovăsâla şi „Românii Independenţi din Serbia” (RIS) din Vârşeţ.
 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1