Trimite-ne stirea ta!
În data de 06 februarie 2016, începând cu ora 11.00, în localitatea Bor, din Valea Timocului, Serbia, are loc deschiderea oficială a cursurilor de limba română la Casa Românească din Timoc. Potrivit unui comunicat de presă transmis de președintele Iniţiativei Românilor din Serbia, Boian Bărbuță, cursurile se desfăşoară din februarie până în luna mai 2016. Casa Românească din Timoc a fost inaugurată, la Bor, în 28 noiembrie 2015. Potrivit comunicatului transmis de Iniţiativa Românilor din Serbia, la cursuri s-au înscris 25 de copii care vor să învețe limba română. Pentru deschiderea cursurilor în limba română au fost trimise invitații către: Președintele României Klaus Iohannis, Vicepremierul Vasile Dâncu, Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, Ambasadorul României la Belgrad, Daniel Banu, senatorul Viorel Badea şi deputatul Eugen Tomac.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.