Trimite-ne stirea ta!
Luni, 30 mai, Ambasada României în Republica Serbia a organizat o recepție la Belgrad. Au fost invitați reprezentanții românilor din toate colțurile Serbiei: din Valea Timocului, Valea Mlavei, Valea Moravei, Voivodina și Belgrad: cei doi consuli generali de la Zajecar și Vrsec, oameni de cultură reprezentanți ai asociațiilor, organizațiilor și partidelor românești, reprezentanți ai bisericii românești, reprezentanți mass-media. După intonarea imnului României, ambasadorul a rostit un discurs mișcător prin care a ținut să-i felicite pe cei prezenți și nu numai pe ei, ci și pe cei care, deși absenți la Belgrad în această zi, luptă pentru păstrarea identității românești în Serbia. Totodată, a îndemnat la unire și înțelegere între cei vorbitori ai aceleași limbi: româna. Discursul a fost urmat de un program artistic cu muzică românească. A fost o zi perfectă pentru ca românii răspândiți pe teritoriul Serbiei să se întâlnească, să schimbe idei, să facă planuri comune pentru viitor. Ambasadorul care a fost rechemat în țară după mai mult de cinci ani de când se află în Serbia, i-a asigurat pe participanți că va încerca, înainte de plecare, să facă o ultimă vizită tuturor localităților mai mari din zonele în care locuiesc români.
Diana Solkotovic
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.