Trimite-ne stirea ta!
La finele lunii octombrie, Biblioteca sătească din Costiceni, raionul Noua Suliță și Școala medie de cultura generală din Băhrinești, raionul Hliboca, au primit o donație de carte în limba română de la o instituție de învățământ public din județul Botoșani, România.
Potrivit blogului Valea Prutului, este vorba despre mai multe volume de cărți duhovnicești, donate tinerilor cititori creștini, în urma unei acțiuni de colectare de carte făcută în cadrul derulării proiectului transfrontalier „Cartea unește inimi”.
Cărțile au fost duse în satele respective de o delegație de coordonatori ai proiectului propriu zis de la Școala Gimnazială Nr.1 Rădăuţi-Prut, drd. Vasile Postolachi, prof. Cristina Ceică și prof. Valentina Neamțu. Oaspeții din județul Botoșani au vizitat Biblioteca sătească din Costiceni precum și orașul Cernăuți unde au avut o întrevedere amicală cu bibliotecarele Serafima Corețchi și Viorica Stanciu, dar și dialogări cu membrii Societății Bibliotecarilor Bucovineni din regiunea Cernăuți.
Sursa:BucPress
Foto - Valea Prutului
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.