Citeste si...

LA CERNĂUȚI A AVUT LOC O CONFERINȚĂ PE TEMA DIRECȚIILOR DE DEZVOLTARE A TURISMULUI ÎN BUCOVINA

Dezvoltarea turismului în zona Bucovinei este esenţială din punct de vedere  turistic dar şi socio-economic. Despre aceasta a spus preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Ivan Muntean în timpul deschiderii oficiale a Conferinței practico-ştiinţifice  internaționale „Stadiul actual și perspectivele dezvoltării turismului” organizată de Institutul Economic și Comercial Cernăuţi din cadrul Universității Naționale de Comerț și Economie din Kiev şi Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, România.

„Dezvoltarea industriei turismului în Bucovina este o componentă importantă şi în ceea ce priveşte dezvoltarea socio-economică, în general. Dumnezeu a înzestrat ţinutul nostru cu peisaje frumoase, păduri, apă şi obiective de agrement, care prezintă un mare potențial”, a menţionat Ivan Muntean.

În plus, el a subliniat că între Consiliul Regional Cernăuţi şi Consiliul judeţean Suceava au fost încheiate o serie de acorduri privind stabilirea unor trasee comune etnice, culturale și de agrement. Datorită acestui fapt,  monumentele istorice şi arhitecturale deosebite, evenimentele culturale precum şi alte obiective de mare valoare din cele două zone ale Bucovinei vor deveni cunoscute şi accesibile turiştilor din întreaga lume.

 

Sursa: BucPress

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1