Citeste si...

IMPRESIILE UNUI CINEFIL ROMÂN DIN BUDAPESTA

Pentru oricine îşi propune să vizioneze un film, consider că trebuie să ţină cont de cel puţin două lucruri: ce companie îşi alege pentru un astfel de eveniment şi la ce cinematograf, fie că e vorba de un cinefil obişnuit sau de unul mai pretentios.

            Însă pentru cinefilul român din Ungaria, de toate acestea, timp de o săptămână pe an, se preocupă Institutul Cultural Român din Budapesta, care a organizat în perioada 13-17 octombrie cea de-a X-a ediţie a Săptămânii Filmului Românesc la Budapesta.

            Resize of icr budapesta foto lucian muntean LM002Fie ca trăim singuri, fie că trăim in familii românesti sau mixte, că facem parte din diferite comunităţi româneşti, Institutul Cultural Român din Budapesta se preocupă în permanenţă să ne ţină în unitate şi să ne potolească setea de cultură a neamului, din care ne tragem seva, cultura neamului nostru românesc.

           Aşa se face că alături de reprezentaţii instituţiilor diplomatice din Budapesta şi de comunităţile româneşti de aici, ne simtim ca într-o mare familie.

           Odată ce te apropii de cinematograf, se vorbeşte româneşte de la intrare şi până la scena de proiecţie a filmelor. Toate acestea îţi dau acel cald sentiment că te afli "acasă", într-unul din cinematografele României. Da, suntem o mare familie românească, ce reuşeşte an de an să umple sala celui mai mare cinematograf, Urania, situat în centrul capitalei Ungariei.

        Cinematograful Urania din Budapesta ocupă un binemeritat loc 7, într-un top al celor mai frumoase cinematografe din lume. El a fost construit în anul 1880 pentru a servi ca salon de muzică şi dans, iar din anul 1899, aici au început să ruleze filme ungureşti.

         Primul film unguresc de lung metraj a fost turnat în anul 1901, având ca locaţie acest cinematograf.

      Astăzi, istorica şi grandioasa construcţie are un rol deosebit de important pentru cinematografia şi pentru opera maghiară, găzduind numeroase festivaluri de film în fiecare an, între care se număra şi Săptămâna Filmului Românesc, aflat  anul acesta la cea de-a X-a ediţie.

        Prin grija Institutului Cultural Român din Budapesta, în cei zece ani ne-au fost prezentate cele mai reuşite filme cu o tematică diversă şi interesantă, inspirate din viaţa românului de ieri şi de azi.

       Majoritatea filmelor prezentate au fost apreciate şi premiate, unele chiar de mai multe ori, la diverse festivaluri de filme internaţionale.

      Cu multă plăcere îmi aduc aminte de unele dintre ele, precum "Pădurea spânzuraţilor", în regia lui Liviu Ciulei, care în anul 1965 primea premiul Palme d'Or , la Festivalul de Film de la Cannes.

      Acelaşi premiu câstiga şi tânărul regizor, Cristian Mungiu în anul 2007, cu filmul "4 luni, 3saptamani si 2 zile", film, care la foarte scurt timp de la premiere ne-a fost prezentat şi nouă, comunităţii româneşti de aici, în cadrul Festivalului Filmului Românesc din Budapesta.

      Mare ne-a fost uimirea şi bucuria, când, în prima zi a festivalului, înaintea proiecţiei, cum se obişnuieste să ne fie prezentate filmele, să-l vedem urcând pe scenă, chiar pe cunoscutul regizor Cristian Mungiu şi pe artista Anamaria Marinca, cea care a deţinut rolul principal în filmul amintit mai sus. Alaturi de ei a urcat şi arista Ana Széles. Sunt ocazii unice de bucurie în viaţă, când ai şansa să schimbi păreri chiar cu regizorul unui film premiat la nivel internaţional.

     În acelasi an, am avut minunata ocazie de a mai viziona şi producţia "Occidentul", tot în regia lui Cristian Mungiu, cu o tematică actuală, film care s-a bucurat de multe aprecieri. Experienţa de anul acesta a fost deosebită, organizatorii evenimentului având grijă să selecteze filme la fel de bune şi premiate.

     Gala ediţiei 2015 a filmului românesc a debutat cu o comedie, ''America venim", în regia lui Răzvan Sāvescu, film care creat o atmosferă plăcută, apreciat pentru tematică şi interpretare, de catre publicul avid de cultură, ce a umplut sala cinematografului Urania.

    În zilele următoare au rulat producţiile :"Q.E.D"(regizor Andrei Gruzsinski), "Cel ales" (regizor Cristian Comeaga), "De ce eu?" (regizor Tudor Giurgiu), "Alt Love Building” (regizor Iulia Rugina), "Când se lasă seara peste Bucuresti" (regia Corneliu Porumboiu).

   În încheiere un film foarte interesant ca temă, limbaj, epocă, interpretare, realizare, un film alb-negru în care se foloseşte un limbaj arhaic. Este vorba de filmul "Aferim" în regia lui Radu Jude, care anul trecut s-a bucurat de mare succes, fiind premeiat cu Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Fiind subtitrat în limba maghiară, filmul a putut fi vizionat fără probleme inclusiv de publicul maghiar.

     Fiecare eveniment de acest gen ne face pe noi, membrii comunităţii de români de aici, să ne simţim ocrotiţi de această instituţie de cultură românească (ICR), care prin activităţile interesante şi variate pe care le organizează, ne ajută să ţinem pasul cu noutăţile culturale din ţara-mamă, România.

    Avem toate argumentele să-i felicităm şi să le mulţumim din sufletele noastre româneşti!

 

Şerbana Kiss-Meiroşu, Budapesta

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1