Trimite-ne stirea ta!
Pentru a marca Ziua Armatei Române, ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, atașatul militar, colonel Toma Savu și ceilalți membri ai Misiunii au participat la onorarea memoriei eroilor români căzuți pe teritoriul Ungariei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la Cimitirul Central Új Köztemető din Budapesta. La evenimentul desfășurat la parcela de onoare dedicată ostașilor români au mai participat clerici, reprezentanți ai autorităților de stat ungare, membri ai corpului diplomatic și atașați militari din țări aliate sau partenere. De asemenea, în cinstea Armatei Române, ambasadorul şi ataşatul militar ai României la Budapesta, Marius Lazurca şi colonel Toma Savu, au fost gazdele unei recepţii dedicate acestei sărăbători. În alocuţiunea rostită în debutul evenimentului, ambasadorul Lazurca a evocat rolul esenţial jucat de armata naţională, de la momentul obţinerii Independenţei până la edificarea României moderne de azi, membră a Alianţei Nord-Atlantice şi contributor important la securitatea globală. După ce s-a referit la prezenţa militarilor noştri în diverse teatre de operaţii, ambasadorul Lazurca a dedicat întregul eveniment ofiţerilor şi soldaţilor români răniţi sau decedaţi în cursul îndeplinirii acestor misiuni.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.