Trimite-ne stirea ta!
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MPRP), în conformitate cu atribuțiile și obiectivele stabilite prin Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, Strategia națională pentru românii de pretutindeni pentru perioada 2017-2020 și Programul de guvernare 2018-2020, promovează identitatea lingvistică și culturală română, inclusiv prin susținerea școlilor alternative dezvoltate la nivelul mediului asociativ și a parohiilor românești de peste hotare, se menţionează într-un comunicat remis Agenţiei BucPress.
În acest sens, pe parcursul anului trecut s-a desfășurat proiectul propriu MPRP de distribuție, cu titlu gratuit, a 10.000 de suporturi de curs și materiale didactice entităților care organizează cursuri sau competiții educaționale în limba română pentru copiii de origine română din străinătate, intitulat Limba română – educație și comunicare. MPRP intenționează să continue acest proiect și în 2018, urmărindu-se, astfel, extinderea ariei curriculare pentru care se oferă sprijin, prin includerea, pe lângă suporturi de curs de Limba și literatura română, a suporturilor de curs pentru materiile Geografie și Istorie, precum și Caiete Auxiliare de limba română.
În adresarea semnată de Eleonora Moldovan, Consul General al României la Cernăuţi, se menţionează faptul că MPRP se adresează mediului asociativ și parohiilor românești din Ucraina cu rugămintea de a trimite solicitări MPRP pentru a primi suporturile de curs menționate mai sus, sau, în eventualitatea în care acestea identifică alte tipuri de suporturi de curs/pentru alte materii, de a transmite lista aferentă în completarea solicitării, alături de grupele de vârstă/clasele pentru care sunt necesare.
Aceste solicitări pot fi trimise la adresa Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. până la data de 27 martie 2018.
sursa: BucPress
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.