Citeste si...

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN ORGANIZEAZĂ SĂPTĂMÂNA FILMULUI ROMÂNESC LA BUDAPESTA

În perioada 13–17 octombrie 2015, Institutul Cultural Român Budapesta organizează cea de-a zecea ediţie a „Săptămânii filmului românesc la Budapesta”, cel mai important eveniment cinematografic românesc din Ungaria, realizat în parteneriat cu Cinematograful de Artă „Uránia” şi cu Secretariatul de Stat pentru Cultură din cadrul Ministerului Resurselor Umane din Ungaria. „Săptămâna filmului românesc la Budapesta” reprezintă cel mai longeviv program cultural al Institutului Cultural Român din capitala ungară, desfăşurat anual, fără întrerupere, începând din 2006.

Marţi, 13 octombrie 2015, seara de gală va debuta la Cinematograful „Uránia” din Budapesta de la ora 17.30, cu o conferinţă de presă, urmată de la ora 18.30 de proiecţia filmului artistic românesc „America, venim!” (r. Răzvan Săvescu). La conferinţa de presă va participa şi Tania Popa, actriţă a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, care va răspunde întrebărilor adresate de presa de specialitate.

În cadrul „Săptămânii filmului românesc la Budapesta” publicul din Ungaria este invitat să vizioneze în premieră o varietate de filme artistice româneşti incitante: „America, venim!” (r. Răzvan Săvescu), „Q.E.D.” (r. Andrei Gruzsniczki), „Cel ales” (r. Cristian Comeagă) şi „Alt Love Building” (r. Iulia Rugină).

Acestora li se vor alătura filme româneşti premiate internaţional, precum: „Aferim!” (r. Radu Jude) - „Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor” la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, 2015, „De ce eu?” (r. Tudor Giurgiu) şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” (r. Corneliu Porumboiu), film nominalizat la Riga pe lista celor mai bune 50 de filme europene ale anului 2014.

Programul proiecţiilor de film:

„America, venim!” (r. Răzvan Săvescu) - marţi, 13 octombrie - ora 18:30
„Q.E.D.” (r. Andrei Gruzsniczki) - miercuri, 14 octombrie - ora 18:30
„Cel ales” (r. Cristian Comeagă) - miercuri, 14 octombrie - ora 20:45
„De ce eu?” (r. Tudor Giurgiu) - joi, 15 octombrie - ora 18:30
„Alt Love Building” (r. Iulia Rugină)  - joi, 15 octombrie - ora 21.00
„Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” (r. Corneliu Porumboiu) - sâmbătă, 17 octombrie - ora 14:00
„Aferim!” (r. Radu Jude) - sâmbătă, 17 octombrie - ora 16:00

Proiecţiile vor avea loc la Cinematograful de Artă „Uránia”, din Budapesta, în perioada 13-17 octombrie 2015.

Filmele vor fi subtitrate în limba maghiară.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1