Citeste si...

UNIUNEA EUROPEANĂ ÎI ÎNTOARCE SPATELE CHIŞINĂULUI ŞI ÎŞI RETRAGE AJUTORUL FINANCIAR PENTRU REFORMA JUSTIŢIEI

Uniunea Europeană a anunţat miercuri că nu va mai transfera fonduri în valoare de 28 de milioane de euro către bugetul de stat al Republicii Moldova pentru susţinerea reformelor în sectorul justiţiei, relatează site-ul Radio Chişinău.

   „UE a urmărit cu atenţie procesul de implementare a reformelor şi a notat că autorităţile din Republica Moldova au arătat un angajament insuficient pentru a implementa reforme în sectorul justiţiei în anii 2014 şi 2015. Cu alocarea insuficientă a fondurilor şi a personalului, reformele necesare nu au fost implementate. Ca rezultat, progresul înregistrat nu a fost suficient", se arată într-un comunicat al delegaţiei UE la Chişinău.

  Prin urmare, Republica Moldova nu a îndeplinit condiţiile UE pentru a primi un ultim transfer financiar în cadrul programului de reforme în sectorul justiţiei, în valoare de 28 milioane de euro.

   „UE continuă să ofere suport moldovenilor, care lucrează din greu pentru un viitor mai bun. Analizăm acum asupra modului în care am putea să ajutăm cetăţenii în anii care vin. Noi dorim să oferim prioritate proiectelor care îmbunătăţesc direct viaţa moldovenilor", a precizat şeful delegaţiei UE în Republica Moldova, Peter Michalko.

   Recent, mai mulţi europarlamentari au cerut suspendarea asistenţei macrofinanciare în valoare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova, invocând stagnarea reformelor şi persistenţa corupţiei.

   Unul dintre principalele argumente ale eurodeputaţilor a fost modificarea sistemului electoral, în pofida recomandărilor din partea Comisiei de la Veneţia şi a Bruxelles-ului. Pe de altă parte, alţi europarlamentari au atenţionat că suspendarea asistenţei financiare ar arunca Republica Moldova în sfera de influenţă a Rusiei, potrivit Radio Chişinău.

   Parlamentul European a aprobat la începutul lunii iulie acordarea asistenţei financiare în valoare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Din acest ajutor, 40 de milioane au fost convenite sub formă de grant şi 60 de milioane sub formă de împrumut.

 

sursa: BucPress

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1