Citeste si...

CASA LIMBII ROMÂNE DIN CĂUŞENI

valeriu ostas 800x600La Căuşeni, în inima Republicii Moldova, limba română este sfântă. Profesorii, de aici, vorbesc cu veneraţie despre limba strămoşească şi speră la o reparare a nedreptăţilor istoriei care i-au aşezat între graniţe artificiale şi lipsite de umanitate. În oraşul Căuşeni, aflat în sud-estul Basarabiei, în zona Nistrului de Jos, se află Casa Limbii Române, un punct de reper cultural, unde valorile româneşti sunt promovate cu tenacitate. Profesorul Valeriu Ostaş s-a implicat cu toată fiinţa în viaţa Casei Limbii Române. În exclusivitate pentru www.romanipentruromani.org, Valeriu Ostaş a vorbit despre eforturile profesorilor de limba română din Basarabia pentru promovarea valorilor româneşti.

 

Reporter :De cât timp există Casa Limbii Române, aici, la Căuşeni?

 

Valeriu Ostaş: Casa Limbii Române din Căuşeni a apărut, la baştina lui Alexei Mateevici,  ca replică a Casei Limbii Române din Ungheni, în anul 2001, la data de 31 august. Chiar de Ziua Limbii Române a fost inaugurată de către Primăria Căuşeni.

 

Rep.  : Ce înseamnă Casa Limbii Române?

 

V.O.: Casa Limbii Române înseamnă o instituţie autentic  românească pentru promovarea valorilor româneşti. Casa Limbii Române are mai multe domenii de activitate. Între acestea amintim donaţiile de carte bibliotecilor şcolare, bibliotecilor publice din Raionul Căuşeni. Un alt domeniu ar fi stagiile de formare pentru profesorii de limba română, din zonă. Dispunem, de asemenea, de o bibliotecă bine dotată. Casa Limbii Române se angajează în proiectele ce ţin de documentarea profesorilor de limba română, adică organizarea  stagiilor de cercetare peste Prut la care participă  elevi de aici din zonă, care sunt interesaţi să cunoască patrimoniul naţional din România.Un alt domeniu este, de exemplu, cel civic. Ne ocupă de valorificarea cimitirelor eroilor români de aici din zonă. Este vorba despre cimitirul eroilor din Crocmaz, care urmează să fie reabilitat.Totodată, la Casa Limbii Române se desfăşoară cursuri de studiere a limbii române, cursuri pentru cei interesaţi de studierea istoriei naţionale, mă refer la populaţia în vârstă, pentru că elevii studiază această materie la şcoală.  Noi încercăm să recuperăm acest segment de populaţie, nedocumentat, care cunoşate prea puţine despre patrimoniul naţional.

 

Rep. : Câţi profesori de limba română sunt în Raionul Căuşeni?

 

V.O.: Sunt aproximativ 65 de profesori de limba română în Raionul Căuşeni.  Casa Limbii Române este, tradiţional, şi casa acestor profesori care vin aici să împrumute cărţi de literatura română pe care nu le au în bibliotecile personale, să ia ziarul „Literatura si Arta” şi revista  “Limba română”.

 

Rep. : Dumneavoastră conduceţi şi Asociaţia Profesorilor de Limba Română şi Republica Moldova. Ce ne puteţi spune despre această asociaţie, care este scopul ei?

 

V.O.: Recent, a fost înfiinţată Asociaţia Profesorilor de Limba Română, la iniţiativa domnului deputat Eugen Tomac, care ne-a sugerat că ar fi frumos să ne unim într-o asociaţie pentru ca vocea şi dorinţele profesorilor de limba română să fie mai bine auzite. Totodată,  să fim noi mai bine organizaţi în proiectele ce ţin de traseul nostru profesional: editare de carte, organizarea a tot felul de stagii, de tabere de creaţie în ţară şi aici în Basarabia. De asemenea, să colaborăm pentru a realiza lansări de carte, nu doar la Casa Limbii Române, ci în ansamblul Republicii Moldova.

 

Rep.: Câţi profesori s-au înscris până acum în asociaţie?

 

V.O. : În Asociaţia Profesorilor de Limba Română s-au înscris până în prezent 226 de profesori  din întreg spaţiul basarabean. Colaborăm, nu doar cu profesorii de limba română. Ţin să precizeze că atât asociaţia, cât şi Casa Limbii Române colaborează cu Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovin, filiala Constanţa, preşedinte Cezar Pânzaru, cu Consiliul Naţional al Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi  Bucovina, domnul Marian Clenciu, cu Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina din Vatra Dornei, din Bacău, din Iaşi, cu domnul Paul Mircea Iordache, preşedintele Asociaţiei Vatra Românească din Botoşani, cu domnul Stelian Mândruţ, de la Institutul “George Bariţiu” din Cluj şi mulţi alţi colegi frumoşi din ţară, care îşi oferă întotdeauna serviciile pentru sprijinirea eforturilor noastre de împlinire a idealurilor naţionale.

 

A consemnat Beatrice Urucu

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1