Citeste si...

PROBLEME ACTUALE DE FILOLOGIE ROMÂNĂ

cernautiÎn perioada 29-31 octombrie 2015, s-au derulat la Cernăuţi, la Universitatea Naţională „Yurii  Fedkovici”,lucrările celei de-a doua ediţii a Simpozionului Internaţional Probleme actuale de filologie română. Desfăşurat sub egida Universităţii Naţionale „Yurii  Fedkovici”, a Catedrei de filologie română şi clasică, a Centrului de filologie română comparată „Grigore Bostan”, a Societăţii de cultură românească „Mihai Eminescu” şi a Consulatului general al României la Cernăuţi, simpozionul se înscrie în seria manifestărilor dedicate împlinirii a 75 de ani de la naşterea academicianului Grigore Bostan. Deschiderea oficială a avut loc în Sala Roşie a Universităţii cernăuţene, iar cuvintele de salut au fost rostite de Stepan V. Melniciuc, prof. univ. dr., rectorul Universității Naționale „Yurii Fedkovici”, Cernăuţi, Ucraina; Eleonora Moldovan, consulul general al României la Cernăuți; Mihail Şleahtiţchi, consilier al preşedintelui Republicii Moldova în domeniul culturii, învăţământului şi ştiinţei, dr. în psihologie, dr. în pedagogie; Boris Bunciuc, prof. univ. dr., decanul Facultății de Filologie a Universității Naționale „Yurii Fedkovici”;  Sanda-Maria  Ardeleanu,  prof.  univ.  dr.,  Universitatea  „Ştefan  cel  Mare”, Suceava,  România,  Doctor  Honoris  Causa  al  Universităţii  „Yurii Fedkovici”, Cernăuţi, Ucraina. Pentru dezbateri au fost propuse următoarele secţiuni: 1) Procesul literar românesc contemporan: orientări culturale şi estetice; 2)Variabilitate şi stabilitate în funcţionarea limbii şi 3) Dialoguri interculturale. Au participat, la această ediţie, cadre didactice universitare din Ucraina (Cernăuţi, Ujgorod), din Republica Moldova (Chişinău, Bălţi) şi România (Bucureşti, Craiova, Botoşani, Iaşi, Suceava), precum şi cercetători ştiinţifici de la Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe din Moldova.

 

Lect. Univ. Dr. Camelia Zăbavă

Ultima modificare Miercuri, 04 Noiembrie 2015 12:44
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1