Au apărut primele trei numere (al doilea şi al treilea împreună) – 93, 94-95 – pe 2017 din revista trimestrială „Glasul Bucovinei” – Cernăuţi-Bucureşti, ceea ce este o veste bună, care spune ceva de foarte bine despre editor, Institutul Cultural Român, despre realizatori şi se răsfrânge asupra cititorilor - informează Crai Nou.

Condusă, după cum se ştie, de universitara Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, revista reuneşte în colegiul de redacţie încă doi membri de onoare ai Academiei Române, pe Dimitrie Vatamaniuc şi Vasile Tărâţeanu, alături de Mircea Anghelescu, Harieta Marici, Marian Olaru, Florin Pintescu, Ion Popescu-Sireteanu, Ştefan Purici, Adrian Dinu Rachieru, Arcadie Suceveanu, Constantin Ungureanu şi Alexandru Ovidiu Vintilă, din Cernăuţi, Chişinău, Bucureşti, Timişoara, Piteşti, Rădăuţi şi Suceava, toţi nume de prestigiu, bine cunoscute.

Amintim din sumarul primului număr articolele Alexandrinei Cernov – „Învăţământul în limba română din Ucraina este în pericol” şi „Şcoala nr. 10 din Cernăuţi – 200 de ani de la întemeiere” -, dialogul realizat de regretatul Ilie Luceac cu „Un apărător consecvent al folclorului românesc: bucovineanul Ioan Paulencu, solist al Operei Naţionale din Chişinău”, articolele de istorie literară dedicate de Arian Dinu Rachieru lui Eusebiu Camilar şi de Catinca Agache lui Dan Mănucă, precum şi cele semnate de Vladimir Acatrini despre „Familia Mandicevschi în contextul vieţii muzicale a Bucovinei” şi de Filip Ţopa, cu un nou episod recuperat din manuscrisul dactilografiat) din „Povestea Bucovinei”. Doina Cernica prezintă „Cartea Voroneţului – o călătorie în timp, geografie şi suflet”, iar Marin Gherman, „«Motiv de toamnă» – o carte de versuri din spaţiul cultural nord-bucovinean” de Vasile Bâcu. În final, revista ne reaminteşte sumarul numerelor din anul precedent, 2016. Coperta I reproduce o frumoasă fotografie a Bisericii Iezuite Sfânta între Sfinte Inimi a lui Isus din Cernăuţi, ridicată în anii 1891-1894, iar coperta IV, trei imagini din Cernăuţiul de altădată.

La fel de frumos ne apare şi oraşul Cernăuţi de azi, aşa cum îl vedem şi în fotografia de pe coperta I a numărului dublu 2-3.

Este şi numărul în care numele redactorului-şef adjunct, prof. univ. dr. Ilie Luceac, este tipărit în chenar de doliu, strângându-ne inima tot atât de tare ca la aflarea veştii stingerii sale premature din viaţă. Prima parte a revistei este de altminteri un tulburător „In memoriam – Ilie Luceac a plecat la Domnul”, deschis de fetiţa sa, Iuliana Luceac, „Scrisoare către tata”, şi de soţie, Alexandrina Cernov, „Eu nu cred că timpul vindecă rănile”, amândouă cu pagini care se citesc în singurătate şi cu ochii în lacrimi.

„Grea pierdere, precipitată plecare” scrie în continuare bucovineanul Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova – „Adio, iubite prietene, îmi va fi dor de tine. Regret şi mă simt într-un fel vinovat că te-ai decis să pleci atât de inopinat, mânat de o grabă inexplicabilă, tocmai acum când – după o primăvară rece şi capricioasă – în Sinăuţii tăi, în pădurea de lângă Iazul Curţii, ca şi în întreaga Bucovină, au înflorit teii”. Iar Dorin Popescu, regretând nu doar omul, pune degetul pe rană: „Odată cu plecarea lui Ilie Luceac la cele sfinte, a pierit o frumoasă şansă a culturii române din nordul Bucovinei de a rămâne în exigenţa academică a marii culturi de dincoace”. „Memorabil – îşi aminteşte scriitorul Ion Muscalu – a rămas parastasul Domnitorului Miron Barnovschi, înfăptuit cu aproape zece ani în urmă în ctitoria de la 1560 a familiei voievodului de la Toporăuţi, când Domnul Profesor Ilie Luceac, bun cunoscător al rânduielilor bisericeşti, a mediat slujba ţinută în limbile ucraineană şi română, spre încântarea sufletească a credincioşilor care mărturiseau că din anul 1933 nu s-a mai slujit în limba română în această biserică”. „O pierdere irecuperabilă pentru cultura română din Bucovina” se intitulează amplul anunţ al Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi, semnat de Doina Bojescu, Vasile Bâcu, Ştefan Broască, Grigore Crigan, Marin Gherman, Simion Gociu, Mircea Lutic, Dumitru Mintencu, Vasile Tărâţeanu, Gheorghe Ungureanu şi de preşedintele acesteia, Ilie T. Zegrea, cu un accent de reţinut „Lipsa lui dintre noi se va face simţită nu numai în viaţa literară, ci şi în cea publică şi socială, unde discursul lui avea pondere şi găsea o rezonanţă vie, puternică în inimile şi cugetele consângenilor”. De asemenea cuprinzător, anunţul Institutului „Bucovina” al Academiei Române Rădăuţi, „Ilie Luceac – un exemplu demn de urmat în şcoală şi în societate”, în care, printre altele, se spune: „În foarte multe ocazii, prin entuziasm şi dăruire, a fost alături de proiectele ştiinţifice ale Institutului «Bucovina» al Academiei Române, fapt pentru care a avut şi calitatea de cercetător ştiinţific asociat al instituţiei noastre”, fiind marcat de un îndurerat: „Prof. dr. Ilie Luceac ne-a părăsit pentru a scrie din ceruri istoria Bucovinei”. Cităm şi din mesajul de condoleanţe adresat dnei Alexandrina Cernov de Consulatul General al României la Cernăuţi şi semnat de ES Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuţi: „Discret şi distins, Profesorul Ilie Luceac va rămâne în conştiinţa poporului român drept un model de curaj, sacrificiu, nobleţe şi modestie, un adevărat dascăl, care s-a îngrijit de formarea generaţiilor de români la Colegiul Pedagogic al Universităţii Naţionale «Iuri Fedkovici» din Cernăuţi şi Institutului Teologic Ortodox din Cernăuţi”. Şi din rândurile lui Vasile Schipor, în numele redacţiei periodicului ştiinţific din Rădăuţi, „Analele Bucovinei”, decupăm o amintire: „În 2 iunie 1996, în sala de festivităţi a Casei Domneşti din incinta Mănăstirii Putna, primea din partea noastră Medalia Comemorativă «Ştefan cel Mare şi Sfânt», purtând pe revers Cetatea de Scaun Suceava, pentru contribuţii la cunoaşterea şi promovarea valorilor Bucovinei Istorice, împreună cu participanţii la Conferinţa Ştiinţifică Internaţională «Bucovina 1775-1862. Aspecte politice, sociale, culturale, economice şi demografice», Rădăuţi-Bucureşti, 31 mai-5 iunie 1996”. „Despre Ilie Luceac, nu pot vorbi la timpul trecut, mărturiseşte colegul său de redacţie, Marin Gherman, în preambulul interviului realizat când Ilie Luceac împlinea 65 de ani. Fizicul şi moralul, materialul şi idealul, realitatea şi ficţiunea s-au contopit în luna lui iunie 2017. Paradoxal, retragerea lui către cele sfinte l-a făcut mai viu ca oricând. Moartea fizică l-a născut din nou în inimile, sufletele şi cugetele noastre, l-a făcut mai integru şi mai elegiac, ca în versul lui Nichita, pe care îl aprecia nespus de mult: «El începe cu sine şi sfârşeşte /cu sine»”. O altă mărturisire aparţine Dorinei Popescu, din Constanţa: „Pe doi Iulie, de Ziua Dumneavoastră de naştere, din puterea obişnuinţei, Vă voi căuta la telefon… Precum şi-n toţi ceilalţi ani, scrişi vieţii mele, în care – veţi fi ar bate oricând pe – aţi fost”. „La revedere, Ilie…”, îi spune Adrian Dinu Rachieru, regretând întâlnirile personale ratate şi paginile nescrise şi reliefând valoarea celor de care a avut şi avem parte: „Şi dacă, într-o conferinţă ţinută la Institutul rădăuţean «Bucovina» vorbea cu patos despre exemplul bucovinenilor, insistând asupra unor mari cărturari iviţi în acest spaţiu, să nu ezităm a recunoaşte că însuşi profesorul universitar dr. Ilie Luceac se înscrie acestei galerii de spirite alese”. Despre omul şi istoricul Ilie Luceac, scrie într-un fel care se gravează în memorie artistul plastic Constantin Flondor: „Cu plecarea neaşteptată din această vară a Domnului Ilie Luceac se deschide în acele meleaguri sfinte un gol. Cernăuţiul este din nou lovit de nedreptate. Cu câtă energie se poate acoperi lipsa unui asemenea om?”

Dar să-l ascultăm şi pe pr. Dumitru Valenciuc – „Sublinierea sa, antologică, «Hurmuzăkeştii nu mai pot rămâne doar bucovineni» este de fapt un protest împotriva acelor care au uitat că Neamul românesc rămâne unul, indiferent unde se găseşte cu traiul”, şi pe Ovidiu Vintilă: „Cine îi va deschide cărţile de acum înainte, întocmai cum cei care deja l-au citit, îşi va da seama de faptul că a fost un reputat istoric, cel mai bun cunoscător al vieţii şi activităţii familiei Hurmuzaki, un cercetător avizat al culturii bucovinene, care a înţeles cât se poate de corect specificul românesc, pe care l-a promovat cât a putut, în spiritul echilibrului şi al dialogului”. Amândoi cu câte un adio care împleteşte privirea de aproape, reînviind amintirea unor momente personale trăite împreună, cu privirea de mai departe, care încearcă să-i cuprindă cărţile.

Încheiem această reîntâlnire frumoasă şi îndurerată cu Ilie Luceac, graţie „Glasului Bucovinei”, cu menţiunea unei poezii de Nicolae Cârlan – „La despărţirea de Ilie Luceac”, un gest excepţional în creaţia istoricului literar, şi cu acest portret scris cu multă căldură de istoricul Ştefan Purici: „Pasionat de ceea ce scria, de lucrurile pe care le descoperea, de ideile şi informaţiile pe care le transpunea pe hârtie în urma unor dialoguri lungi şi sincere cu bucovinenii care au avut de spus un cuvânt în domeniul în care s-au afirmat, Ilie a fost şi un militant pentru respectarea identităţii şi demnităţii fiinţei umane, semenilor săi, generaţiei tinere, pentru menţinerea şi dezvoltarea instituţiilor care creează şi asigură cadrul firesc de cultivare şi formare a unor oameni integri, corecţi, conştienţi de drepturile şi responsabilităţile pe care le au în societatea contemporană.

Nobil şi modest, cu un entuziasm rar întâlnit, capabil la dăruire nemărginită pentru realizarea generoaselor sale proiecte, Ilie Luceac rămâne în memoria noastră ca Om al Cărţii, un intelectual cu contribuţii admirabile la cunoaşterea şi promovarea valorilor autentice ale Bucovinei istorice, ale culturii române şi universale”.

Consacrăm partea finală a acestei semnalări a „Glasului Bucovinei” pentru primele trei trimestre ale anului 2017, menţionării celorlalte titluri ale numărului dublu 94-95: „Regimul fără vize cu Uniunea Europeană şi substituţia integrării. Monitorizarea presei (1 ianuarie – 1 august 2017)” de Marin Gherman, „Corpul didactic în şcolile primare din Bucovina (1869-1918)” de Constantin Ungureanu, „Limba dacilor şi sufletul românesc sunt una” de Paula Romanescu, în continuare „Povestea Bucovinei” de Filip Ţopa, „Conferinţe ştiinţifice şi proiecte culturale dedicate românilor din Ucraina” de Marin Gherman şi, de Alexandrina Cernov, „Apariţii editoriale: La aniversare – „Lettre Internationale” la 100 de ani şi „Dulce-amar. Povestea unui refugiat din Cernăuţi” de Sergiu Flondor.

Prin sumar, calitatea realizării şi prin inevitabila raportare la momentul istoric în care ne aflăm – români bucovineni, români de pretutindeni -, revista „Glasul Bucovinei” editată de Institutul Cultural Român ne apare mai bine venită şi mai necesară decât oricând.

Doina Cernica / Crai Nou

Sursa: Bucpress