Trimite-ne stirea ta!
Manifestările dedicate Zilei Culturii Naţionale şi zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu se vor încheia mâine, 21 ianuarie, cu Concursul de declamare a versurilor eminesciene, care se va desfăşura, tradiţional, la Gimnaziul românesc „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi, începând cu ora 12.00.
Fiind un an deosebit pentru românii din întreaga lume, credem că manifestările ce vor avea loc în regiunea Cernăuţi cu prilejul Zilei Culturii Naţionale şi zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu vor demonstra că suntem urmaşi demni de gloria strămoşilor noştri care au realizat Marea Unire a poporului român cu un secol în urmă şi prezenţa noastră cu o floare la bustul şi la statuia Poetului nepereche, la celelalte acţiuni cultural-literare din săptămâna ce vine, va constitui şi un gest de recunoştinţă adus personalităţilor marcante ale neamului românesc născute în Bucovina sau legate indisolubil de acest plai mioritic de la poalele Carpaţilor milenari.
Să începem, dragi prieteni, acest an jubiliar cu cele mai curate şi frumoase fapte şi gânduri nobile îndreptate spre lumina veşnică a chipului poetului şi versului său nemuritor!
Comitetul organizatoric
sursa: BucPress
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.