Trimite-ne stirea ta!
În data de 17 iulie, în incinta Casei raionale de Cultură din Ținutul Herța, a fost organizată de Asociația ucraineană de cercetători ai învățământului o masă rotundă, intitulată „Reforma învățământului și problemele lingvistice: punctul de vedere al subiecților educației”, (www.uera.org.ua), în cadrul proiectului „Promovarea dialogului intercultural privind studierea limbii ucrainene de către reprezentanții minorităților naționale din regiunea Cernăuți” – informează Agenția de știri BucPress din Cernăuți.
Evenimentul s-a încadrat în programul „Promovarea reformelor în regiuni” cu sprijinul Uniunii Europene și al Fundației Renașterii Internaționale, care este implementat de Institutul de Cercetări Economice și Consultanță Politică și de „Legea Europeană”.
În sală au fost prezenți atât dascăli de la școli naționale, cât și cadre didactice de la școlile minorităților naționale din Ținutul Herța și raionul Noua Sulița din regiunea Cernăuți, reprezentanți ai societăților naționale-culturale, reprezentanți ai organelor autonome locale raionale și reprezentanți mass-media.
Potrivit corespondentului Agenției BucPress în Ținutul Herța, Mirela Amarie, la masa rotundă au fost prezentate și discutate rezultatele analizei sociologice, un studiu realizat în regiunea Cernăuți în rândul elevilor, studenților și părinților cu privire la problema lingvistică în reforma educațională.
De asemenea, pe parcursul întrunirii au fost dezbătute următoarele subiecte:
-Percepția articolului lingvistic al Legii Ucrainei „Cu privire la educație” de în diferitele discipline ale educației
-De ce întrebarea lingvistică provoacă tensiuni și cum să fie diminuate aceste tensiuni?
-De cine depinde limba de predare în instituțiile de învățământ de stat?
-Care sunt problemele cele mai îngrijorătoare pentru părinții elevilor din școala generală?
Una dintre concluziile participanților acestei întruniri – limba maternă rămâne comoara cea mai de preț a unui popor, indiferent de obstacolele apărute în ultima perioadă. Au fost aduse mai multe critici Legii Educației din Ucraina, care încearcă să îngrădească dreptul la educație în limba maternă.
BucPress
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.