Citeste si...

FESTIVITATE DE RĂMAS-BUN LA ȘCOALA ROMÂNEASCĂ DIN GIULA

DSC 0044Festivitate de rămas-bun a elevilor absolvenți de clasa a VIII-a de la Școala Generală Românească din Giula. La evenimentul desfășurat în sala festivă a Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu”, ce cuprinde și Școala Generală, au fost prezenți elevi, cadre didactice, părinți, bunici și oficialități, între care s-au numărat Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Părintele Teodor Marc, Parohul Catedralei și Consilier Economic al Episcopiei, Arhidiaconul Emanuel Văduva, tot de la Catedrala, Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula, Domnul Tiberiu Iuhas, Președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Doamna Maria Gurzău Czegledi, Directorul Liceului și al Școlii Generale și gazda întregului eveniment, Domnul Prof. Univ. Dr. Petroman Ioan, Președintele Asociației „Pax” din Timișoara și Profesor la Facultatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, dimpreună cu o delegație numeroasă de Profesori, membri ai aceleiași Asociații, Domnul Prof. Univ. Dr. Teodor Cilan, Prorectorul Universității de Stat „Aurel Vlaicu” din Arad, Doamna Prof. Univ. Dr. Claudia Toma, Președintele Asociației „Iris Research” și Decanul Facultății de Farmacie, din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Doamna Delia Covaci, Directorul-Executiv și Redactorul-Șef al publicației „Cronica” a AȚRU, ș.a.
Programul a început cu imnul „Gaudeamus” și cuvântul Doamnei Director Maria Gurzău Czegledi, care i-a salutat pe toți participanții și s-a adresat apoi copiilor cu aprecieri, felicitări și nenumărate îndemnuri folositoare pentru viața lor, care ar putea fi încadrate până acum într-un fel de jurnal spiritual al elevilor, cu principii și valori încrustate deja în sufletele acestora și care îi vor călăuzi cu siguranță și de acum înainte.
Trei eleve din clasa a VII-a, cu emoție în glas și-au luat rămas bun de la colegii lor mai mari, absolvenți, după care elevii de clasa a VIII-a, împreună cu Diriginta lor Ana Iuhas au urcat pe scenă și s-au așezat în semicerc, primind fiecare câte un trandafir alb și o trăistuță cu anii de studii efectuați la Școala Generală din Giula: 2010-2018 și diferite obiecte simbolice. Ca de fiecare dată, în grupuri de câte doi sau trei, elevii de clasa a VIII-a au prezentat rând pe rând mesaje de suflet, în versuri și cuvinte ce au cuprins recunoștința sinceră față de profesorii lor și de părinți pentru tot ceea ce au învățat în decursul acestor ani.
A urmat apoi premierea celor mai buni dintre acești elevi, care au primit diferite diplome, distincții și premii: pentru elevul eminent; din partea Fundației „Pro Discipulis” a Liceului; din partea AȚRU; a Autoguvernării Românești Județene a Județului Bichiș (Békés); a Fundației „Pax” din Timișoara, care a venit pentru al 4-lea an în mijlocul elevilor din Giula și a oferit 4 Diplome de Excelență: Doamnei Director Maria Gurzău Czegledi și celor 3 Directoare Adjuncte, precum și premii de câte 100 de euro, o carte și o plachetă la 12 elevi, la cel mai bun din fiecare clasă, de la a I-a și până la a XII-a; precum și premii din partea Domnului Profesor Teodor Cilan și a Doamnei Profesoare Claudia Toma, din Arad. Premii speciale au mai fost oferite părinților care s-au implicat activ în viața școlii și a elevilor de clasa a VIII-a, Doamnei Diriginte Ana Iuhas și Doamnei Învățătoare Eva Sabău, care a primit și din partea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan o Diplomă de Excelență și un album de artă românescă, pentru toată activitatea depusă cu sârguință și devotament în folosul Școlii, al Bisericii Străbune și al elevilor ei, dar și pentru serbările pregătite întotdeauna cu prilejul hramurilor și al Praznicelor Împărătești, la Catedrala Episcopală și la biserica din Giula Mică.
Serbarea de rămas bun a fost încununată cu multă emoție, sensibilitate, nostalgie și bucurie, ca de fiecare dată și a constituit un punct de referință în viața elevilor absolvenți, a Școlii Românești din Giula și a tuturor participanților la acest eveniment.
În acest an au absolvit clasa a VIII-a la Școala Generală Românească din Giula un număr de 17 elevi, iar 14 dintre aceștia vor continua din toamnă, în clasa a IX-a, tot la Liceul Românesc din acest oraș.
Sâmbătă a avut loc și festivitatea de absolvire a clasei a VIII-a la Școala Generală Românească din Chitighaz, o altă localitate importantă a comunității românești din Ungaria.
 
Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1