Trimite-ne stirea ta!
O cruce făcătoare de minuni despre care se spune că păstrează o bucată din crucea pe care a fost răstignit Iisus a fost adusă, în Republica Moldova, în comuna Grătieni, lângă Chişinău. Această cruce mai cuprinde şi părţi din moaştele a 66 de sfinţi. Ea a fost adusă de la Mănăstirea „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” din regiunea Odesa, din Ucraina şi înainte de a ajunge în acest sfânt lăcaş, a fost oferită în dar ţarului Nicolaie al II-lea al Rusiei. Oamenii au credinţa că cei care se roagă la această cruce sunt feriţi de boli şi primesc alinare sufletească. Crucea se va afla în Basarabia până la 15 februarie.
O nouă interdicţie de a mai intra în Republica Moldova aplicată lui George Simion, preşedintele platformei unioniste Acţiunea 2012 a generat un val de nemulţumiri. Ministerul de Interne al Republicii Moldova a reacţionat şi a venit cu următoarea precizare: „Cu referire la Simion George Nicolae, informăm: la 13 mai 2015, în baza art. nr. 55 din Legea 200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, Simion George-Nicolae a fost declarat persoană indezirabilă pentru o perioadă de 5 ani. În perioada respectivă, G. Simion nu are dreptul de a intra in Republica Moldova. Decizia a fost adusă la cunoştinţă contra semnătură. Instanţa de judecată, care a examinat contestaţia străinului, a suspendat executarea deciziei, până la examinarea cauzei în fond. Curtea de Apel, prin decizia din 30 noiembrie 2015, a casat încheierea instanţei de fond şi a respins solicitarea de suspendare a deciziei de declarare a persoanei indezirabile. Prin urmare, decizia privind declararea străinului persoană indezirabilă este aplicabilă, iar instanţa de judecată urmează să decidă asupra cazului.”
Între timp, George Simion a scris pe pagina sa de Facebook că Guvernul de la Chişinău se încurcă în minciuni şi a lansat o provocare autorităţilor moldovene:
NE BATEM, BLESTEM DACĂ NU NE BATEM! (N.Iorga)
Ministerul de Interne de la Chișinău se încurcă în minciuni privind abuzul comis. Ați văzut video din vamă cu polițistul, acuma ei zic de un proces care a fost pe 30 noiembrie. Țeapă: eu am fost și în decembrie și în ianuarie de mai multe ori la Chișinău. V-ați încurcat în date!
AȘA CĂ: Guvernul Pavel Filip: eu mă duc la vama Sculeni. Respectați dreptul meu european la libera circulație și de apărare. Dacă nu, nu sunteți pro-europeni și voi sunteți cei care stați în spatele acestui abuz.
NE BATEM! Cine se oferă să mă ducă la vamă? Mergem la Sculeni și stau acolo. Să vedem ce ziceți, ce-mi veți face, mă țineți ca un câine la graniță?
Reprezentanţii Blocului Unităţii Naţionale au reacţionat şi au lansat Guvernului Filip un apel public:
„Cerem Guvernului condus de Pavel Filip să anuleze de urgență această decizie abuzivă prin care este încălcat unul dintre drepturile fundamentale ale omului - cel la liberă circulație.
Este inadmisibil ca în actuala situație social-economică precară, pentru a cărei remediere Guvernul de la Chișinău caută ajutor în afara Republicii Moldova, să se recurgă la astfel de acțiuni antidemocratice.
Republica Moldova emite prin astfel de decizii semnale negative pentru București, Bruxelles și alte capitale europene. Nu te poți declara pro-european dacă te comporți ca un urmaș consecvent al lui Stalin.
Așteptăm, în egală măsură, implicarea autorităților de la București în soluționarea acestei probleme. Apucăturile sovietice ale conducerii de la Chișinău trebuiesc sancționate de urgență din punct de vedere politic și diplomatic”, se cere în apelul public al Blocului Unității Naționale.
La concursul deschis pentru organizarea Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina nu s-a anunţat nicio localitate, iar pentru a păstra tradiţia de 56 de ani a festivalului, Consiliul Executiv al Marelui Festival a decis duminică, la şedinţa care a avut loc la Uzdin, ca ediţia din acest an să fie organizată în două localităţi - Ecica şi Torac, după cum anunţă Radioteleviziunea Voivodina.
În 19 şi 20 august, la Ecica, va avea loc Concursul naţional, la care, în prima seară se vor prezenta Societăţile cultural-artistice cu orchestre, formaţii şcolare şi dansatori, iar în seara a doua, solişti vocali şi instrumentişti. În schimb, la mijlocul lunii septembrie, la Torac, va avea loc Concursul internaţional.
La şedinţa de duminică a fost stabilită şi data de preselecţie pentru solişti vocali şi instrumentişti - 15 şi 22 mai la Ecica şi Coştei.
Președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion, a primit o nouă interdicție de a intra în Republica Moldova. Potrivit lui George Simion interdicţia ar fi valabilă 60 de zile. „O noua interdicție. Pusa pe 6 ianuarie. Nu știu sa-mi zica mai multe detalii, nu am voie sa intru în Republica Moldova. La ora 12:00 trebuia sa fiu la Teleradio Moldova sa inmanez premiile la concursul Ars Adolescentina” a scris George Simion pe contul său de Facebook. Pentru liderul unioniştilor, acest fapt nu reprezintă o premieră. George Simion a fost reţinut şi expulzat din republica Moldova în mai 2015. Atunci a primit interdicţie de a mai intra pe teritoriul statului moldovean timp de 5 ani. Ulterior, în luna septembrie, Curtea de Apel din Chișinău a decis ridicarea interdicţiei impuse lui Simion.
Primul caz de deces, anul acesta, din cauza gripei porcine a fost confirmat de autorităţile din România. Este vorba despre un bărbat de 38 de ani, care locuia în Bucureşti. Cazul a fost confirmat de Centrul Național și Supraveghere a Bolilor Transmisibile în raportul dat publicităţii joi, 4 februarie. După cum susţin autorităţile, bărbatul nu a fost vaccinat antigripal, iar alte afecţiuni de care suferea au condus la deces. În raportul publicat de Institutul Național de Sănătate Publică, 72 de pacienți cu gripă au fost confirmați doar în ultima săptămână. De asemenea, alte 23 de cazuri sunt cu gripă sezonieră. Săptămâna trecută, activitatea gripală era la intensitate joasă. În ultimele zile, însă, numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit a crescut alarmant. Ţările din jurul României, cu precădere Ucraina şi Republica Moldova se confruntă cu o situaţie deosebit de gravă. Mii de persoane s-au îmbolnăvit de gripă, în ultimele zile, în aceste ţări.
Extinderea gazoductului Iași-Ungheni către Chișinău, unde se consumă 50-60% din gazul importat în Moldova, va însemna un pas decisiv în asigurarea independenței energetice a Republicii Moldova și va diminua substanțial dependența de Gazprom și Federația Rusă.
Proiectul de extindere este însă amenințat de instabilitatea politică de la Chişinău, de mersul lent al reformelor în domeniul energetic și de datoriile față de furnizorul rus. Concluziile aparțin unui studiu elaborat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup și Expert-Forum (România), cu suportul financiar al Ambasadei Olandei la București.
Interesul autorităților moldovenești pentru diversificarea surselor de furnizare a gazelor naturale a crescut în perioada 2010-2013, odată cu aderarea la Comunitatea Energetică Europeană. Anume aceasta a și favorizat inaugurarea gazoductului Iași-Ungheni, în august 2014, după o investiție de 26,5 milioane EUR , unde circa 80% din cost fiind acoperit de partea română și UE. Deși capacitatea reală de transportare a gazoductului este de 1,5 miliarde de m3/an (volum ce ar putea acoperi integral necesitățile de consum ale Moldovei), volumul exportat din România prin această conductă, în 2015, a constituit doar 1 milion de m3 sau circa 1% din consumul total pe țară (fără raioanele de est ale Moldovei). Extinderea este în special necesară prin prisma dependenței Republicii Moldova față de Gazprom, în condițiile în care datoriile Moldovei pentru consumul de gaze ruseşti se ridică la 65% din PIB-ul țării (în 2014), iar gigantul rus condiționează continuarea livrării gazelor de neaplicarea legislației europene în domeniul energetic, legislație care ar facilita deschiderea pieței către alți furnizori.
În acest context, creșterea cantității de gaze și respectiv asigurarea sustenabilității economice a acestei conducte ar putea parveni numai prin extinderea către Chişinău, unde se consumă majoritatea gazului importat în Moldova. Pentru extindere, UE ar putea aloca 10 milioane EUR, iar restul de 80 milioane EUR urmând a fi acoperit prin împrumuturi de la instituțiile financiare europene (BERD, BEI).
Pentru ca extinderea să devină realitate, autorii studiului propun întreprinderea mai multor acțiuni, printre care: (I) implementarea Pachetului Energetic III; (II) asigurarea unui ANRE independent și eficient în ceea ce privește respectarea integrală a cerinţelor privind accesul nediscriminatoriu al altor companii la rețelele de transport și de distribuție; (III) stimularea cererii interne prin diversificarea sistemelor de furnizare, transport și distribuție de gaze naturale; (IV) soluționarea problemei datoriilor istorice la MoldovaGaz; (V) minimizarea impactului instabilității politice asupra proiectului de construcție a extinderii, care la fel afectează alocarea sprijinului financiar din partea UE.
Sursa:http://expert-grup.org/
În Republica Moldova, săptămâna viitoare ar putea fi declarată stare de epidemie de gripă. Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan, la ședința Guvernului Republicii Moldova. "Se prognozează pentru săptămâna viitoare o creștere bruscă a numărului de îmbolnăviri cu infecții respiratorii acute și gripă. Ar putea fi depășit și pragul epidemic. Dacă se va atesta o astfel de situație, va fi convocată o ședință de urgență cu toate autoritățile competente", a declarat Ruxanda Glavan. Ca boala să nu se răspândească,în mai multe şcoli, spitale şi în transportul public au fost înăsprite măsurile de profilaxie, precizează publika.md. Ruxanda Glavan a menţionat că toate cele 150 de mii de doze de vaccin antigripal au fost epuizate. Până acum, în Republica Moldova, două persoane au murit din cauza virusului AH1N1.Drept urmare, autorităţile îi sfătuiesc pe oameni să solicite ajutorul medicului la primele simptome de răceală.
Programul de burse și rezidențe al Institutului Cultural Român are, în 2016, un nou regulament și dispune de un buget de 713 925 Lei (158 650 EUR), majorat cu 17% față de anul trecut.
Prin finanțările acordate în cadrul acestui program, România este reprezentată printr-o vastă varietate de domenii în marile centre de cercetare și artistice ale lumii și, de asemenea, cercetători și jurnaliști străini au posibilitatea să se documenteze nemijlocit în România.
Cuantumul burseiWoodrow Wilson, acordate în cadrul unui parteneriat între Institutul Cultural Român şi Woodrow Wilson International Center for Scholars din Washington, a crescut la 13 424 USD (de la 10 500 USD).
Duratarezidenței pentru traducători în formare, derulate printr-un parteneriat între ICR și Centrul Cultural Palatele Mogoșoaia, a fost extinsă la două luni.
„Trebuie să stârnim prin toate mijloacele creativitatea - fie o creativitate care vine din străinătate să se intereseze de România, fie o creativitate românească pornită către străinătate. Sensul profund al acțiunii noastre este acesta." - a declarat, în deschiderea conferinței de presă dedicată programului de burse și rezidențe,Radu Boroianu, președintele ICR.
Ana Mohonea, arhitectă, bursieră „Ion Mincu" și David Andrew Kenneth (SUA), beneficiar al unei rezidențe pentru traducători în formare în 2015, au fost prezenți la întâlnirea cu jurnaliștii. Ana Mohonea a vorbit despre cercetările în domeniul arhitecturii bionice și despre oportunitățile oferite de bursa acordată de ICR:„Am avut norocul să merg în anumite zone protejate din România pentru a analiza habitatele animalelor (...) Am dorit să implementez modalitatea lor de a construi (...), o temă extrem de nouă care îmi oferă foarte multe șanse."
„ICR mi-a furnizat ocazia să încep un proiect mai mare" a spus, la rândul său, descriind experiența rezidenței de anul trecut, David Andrew Kenneth, care lucrează în prezent la traducerea operelor unor scriitoare din România.
Sursa: icr.ro
Reporter: Severinul s-a confruntat mereu cu problema investițiilor și a investitorilor. Cum sunt sprijiniți investitorii locali?
Daniel Cîrjan:Pentru a putea atrage noi investitori, trebuie să arătăm că îi sprijinim pe cei prezenți. Este un prim pas pentru crearea de noi locuri de muncă în Drobeta-Turnu-Severin.Autoritățile locale trebuie să asigure în permanență sprijin pentru investitorii existenți pe raza comunității. De aceea, în bugetul pe 2016, s-au pus câteva măsuri concrete care să vină în sprijinul investitorului japonez din zona CELROM, unde sunt aproximatix 3000 de locuri de muncă și se preconizează să mai creăm 2000 de locuri de muncă în cursul acestui an. Concret, se va realiza o parcare în acea zonă, plus calea de acces de la la sensul giratoriu, de la Bulevardul Tudor Vladimirescu pâna la fabrică, va fi modernizată. Astfel, se vor realiza multe locuri de parcare, iar oamenii care lucrează pe acea platformă nu vor mai fi nevoiți să își lase mașinile la distanță foarte mare.
Rep.: Care sunt prioritățile în ceea ce privește investițiile bugetare pentru anul 2016?
D.C.: Printre investițiile bugetare prioritare pentru anul 2016 s-au propus următoarele: realibilitarea bulevardelor Tudor Vladimirescu, Mihai Viteazu și Porțile de Fier, reabilitarea și extinderea aleei CELROM, 15 parcări, care se vor realiza începând cu primăvara acestui an, printre care cea de la Spitalul Județean și cea de la CELROM, va continua reabilitarea, modernizarea și extinderea iluminatului public în zonele mărginașe: Serpentina Roșiori, Gura Văii, Calea Cernețului, Calea Banoviței, Aleea Constructorilor, reabilitarea și construirea campusului școlar la Liceul Industrial Auto, reabilitarea Colegiului Domnul Tudor, investiții la Școala Nr. 7, Școala Nr. 5, Grădinița Nr. 1, Grădinița Nr. 29, Grădinița Nr. 3. De asemenea, va exista și un buget de reparații pentru cartierele mărginașe unde se vor realiza în special pietruiri sau plombări unde este cazul și vor fi alocate sume de bani pentru reabilitarea parcărilor și aleilor de acces între blocuri.
Rep.: Un domeniu care necesită sprijin este cel legat de societatea civilă, de modul în care organizațiile nonguvernamentale colaborează cu autoritățile locale. Ce propuneri aveți pentru pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre autorităţile locale şi ONG-uri?
D.C.: Mereu am avut în vedere acest aspect, deoarece organizațiile nonguvernamentale nu se bucură de sprijinul cuvenit.Am propus înființarea Consiliului consultativ pentru tineret, format din toate organizațiile nonguvernamentale de tineret din oraș, dar, din nefericire, hotărârea nu a fost aprobată. De asemenea, vin cu o serie de propuneri, printre care se numără: introducerea unor programe speciale de familiarizare a autorităţilor locale cu noile prevederi legale, folosirea prevederilor din cadrul procesului de aderare la U.E. care pun accent pe stimularea cooperării dintre ONG-uri şi autorităţile locale șidezvoltarea abilităţilor, atitudinilor şi practicilor funcţionarilor publici în dezvoltarea şi managementul proiectelor.
Rep.: Problemele comunității sunt numeroase și din cele mai diverse. Pot fi ONG-urile o punte de legătură între autorități și nevoile societății. Cum se poate realiza această comunicare?
D.C.: E nevoie de o consultare permanentă a ONG-urilor privind identificare problemelor existente. Reprezentanții acestora identifică problemele și nevoile comunității și le aduc în atenția autorităților locale, fapt care determină implicarea eficientă a tuturor factorilor în procesul de dezvoltare a comunității.
A consemnat Alin Roateș.
Românii din Voivodina îşi dau mâna cu cei din Valea Timocului pentru salvarea identităţii naţionale. La Vârşeţ, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii organizaţiei de interes obştesc ”Românii Independenţi din Serbia” şi reprezentanţii românilor din Timoc, Dragan Demici, Sașa Iovanovici și Veterin Budimirovici. În urma acestei întâlniri s-au pus bazele unor viitoare colaborări între românii din Serbia de Răsărit şi cei din Voivodina. Reprezentanţii RIS au remis presei un comunicat în care prezintă obiectivele stabilite ca urmare a acestei întâlniri.
Procesul reorganizării și refacerii naționale (spirituale) a românilor din Serbia la Nord și Sud de Dunăre continuă. Indiferent de menținerea circumstanței de separare a minorității prin sprijinirea valahilor de agenții și fundații particulare în detrimentul românilor din Serbia de Răsărit, în contextul în care România și-a exprimat clar poziția, rămâne doar aparent neelucidat.
În situația în care Comunitatea Românilor din Serbia își întrupe activitatea până nu primește fonduri și mijloace financiare importante de la DPRRP din cadrul MAE din București, organizația de interes obștesc "Românii Independenți din Serbia" (RIS) își intensifică și extinde activitatea prin contribuții proprii, respectiv autofinanțează editarea publicației central "Glasul Cerbiciei", tipărește și editează cărți și lucrări științifice de referință, lansare de carte, serate literare, inițiază și organizează prima ediție a manifestării muzicale "Festivalul Mărțișorului 2016", apoi tradiționala manifestare câmpenească "Sărbătoarea din Poieni", conferințe și seminare internaționale și multe altele, promovându-și obiectivele păstrării identității și spiritualității conform Platformei și Programei de activitate "Prin cultură la identitate și spiritualitate 2014-2018".
RIS-ul a demonstrat constant că este un sprijin necondiționat beneficiarilor și nu este organizație de paradă care urmărește obținerea mijloacelor financiare condiționând activitatea, deoarece menirea societății civice este una nobilă pe altarul propășirii idealurilor naționale în folosul minoritar.
În această direcție, marți, 2 februarie a.c., la sediul central din Vârșeț al RIS-ului, o delegație a conducerii organizației în frunte cu președintele Dr. Dorinel Stan, vicepreședinții Cristian Cacovan, Milan Micșa și Călin Iorga, secretar, s-a întâlnit cu reprezentanții românilor din Timoc, Dragan Demici, Sașa Iovanovici și Veterin Budimirovici. Principalele teme dezbătute în cadrul întâlnirii au vizat stagiul actual al etniei românești, cadrul instituțional, colaborarea românilor din Timoc (Serbia de Sud-Est) cu cei din Voivodina, inițierea proiectelor comune care au obiectiv păstrarea identitară și spirituală pe întreg teritoriul Serbiei, colaborarea în vederea reprezentării politice a românilor din Serbia, deschiderea unui punct de corespondență a publicației centrale RIS "Glasul Cerbiciei" în Timoc, respectiv distribuirea publicației într-un număr considerabil pentru întreaga comunitate românească (valahă) din Serbia de Răsărit, precum si demersuri și acțiuni comune în ceea ce privește realizarea și implementarea drepturilor minoritare când este vorba de păstrarea ființei naționale, propășirea idealurilor și dezideratelor în vederea realizării visului secular - Unirea Românilor din Serbia.
Biroul RIS