Trimite-ne stirea ta!
Adunarea TinrerilorDuminică, 12 iunie, părintele Constantin Necula va face parte din soborul de preoţi care va sluji Sfânta Liturghie la mănăstirea Topolniţa, fiind invitatul ediţiei de anul acesta al Adunării Tinerilor Creştin Ortodocşi din Mehedinţi.
În primăvara fiecărui an, zeci de tineri de la liceele din Mehedinţi participă, alături de profesorii de religie, la o acţiune menită să-i apropie cât mai mult de Dumnezeu. Mănăstirea Topolniţa este cadrul natural propice ca tinerii să înţeleagă cât mai multe din tainele credinţei creştine. Anul acesta, alături de cei aproximativ 150 de participanţi vor fi prezenţi şi profesorii consilieri, care vor pune în scenă în cadrul unui Teatru Forum câteva idei pentru a-i ajuta pe cei prezenţi să înţeleagă cât mai bine aspectele ce ţin de săvârşirea binelui pentru semeni.
Adunarea Tinerilor de anul acesta a ajuns la cea de-a VII-a ediţie. Manifestarea de spiritualitate de la Mănăstirea „Topolnița” își propune să le dezvolte elevilor abilitățile de comunicare, sporirea respectului față de semeni și față de familie.
Sursa: Episcopia Severinului şiStrehaiei
Sâmbătă, 11 iunie, de la ora 19.30, părintele Constantin Necula va conferenţia Palatul Culturii ,,Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin.
Prezenţa părintelui Necula în Cetatea Severinului se datorează invitaţiei Preasfinţitului Episcop Nicodim, cel care a dorit în mod deosebit ca oamenii să se folosească duhovniceşte, ascultând un părinte care a desfăşurat în misiunea sa multe activităţi culturale şi educaţionale. Tema conferinţei este ,,Viaţa, între risipa de sine şi sfinţenie”.
Părintele Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine - franceză, italiană, germană - si numeroase recenzii. A susținut sute de conferințe în țară și în străinătate și a participat la multe emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale.
Dintre lucrări reținem volumele de predici: Iată, Mirele vine (2000); Iubi-Te-voi Doamne (2001); De ce ești trist, popor al Învierii? (2002); Praznicar (2004); Privegheri (2003); Iubesc Doamne, ajută neiubirii mele! (2005); volumele cu studii și articole de omiletică și catehetică : Contribuția școlii Teologice Ortodoxe de la Sibiu la dezvoltarea pedagogiei moderne: Întemeietorii; Mitropolitul Andrei Șaguna (2006); Sarea Pământului, I, (2002); Ascultă, Israel!- Activitatea învățătorească a profeților în Vechiul Testament (2003); Paștele Crucii (2003); Să ne merităm Ortodoxia (2004); Porțile Cerului, 2 vol. (2007); Îndumnezeirea maidanului - pastorația Bisericii în spatele blocurilor (ed. II-a, 2008). O serie de cărți pentru copii și tineret: Căluțul lui Dumnezeu (2003); De dragul Evangheliei (2003)Tinerețea Ortodoxiei (2004); Calea virtuților (2005);Ogorul cu îngeri (2005); Împreună spre întâia Spovedanie (2006); Să ne rugăm 8 zile cu Sf. Ioan de Kronstadt (2006); Marcellino, o minune de băiețel (2007); Să ne rugăm 8 zile cu Sfântul Nectarie (2007); Să ne rugăm 8 zile cu Părintele Arsenie Boca (2007); Provocările străzii (2007); Gânduri și miride(2009); Gheorghe Lazăr- Învietorul(2009).Traduceri: Sfântul Ambrozie, Viu va fi sufletul meu (2000); Sfântul Simeon Metafrastul, Viața Sfântului Spiridon (2007); Sfântul Daniil Stâlpnicul (2007); Sfântul Grigorie cel Mare, Benedict de Nursia (2008).
Sursa: Episcopia Severinului și Strehaiei
În 14 iunie 2016, ora 19.00, Institutul Cultural Român Budapesta organizează vernisajul expoziției de pictură „Magia semnelor" de Ștefan Pelmuș, în prezența artistului plastic și a criticului de artă și colecționarului Florin Colonaş, în saloanele din str. Izsó nr. 5.
„Maniera lui Pelmuș de a privi lumea, de a recupera un trecut artistic niciodată prea bine cunoscut, îl singularizează în peisajul artei contemporane românești. El încearcă să comunice cu publicul prin intermediul imaginilor, privite nu atât ca niște hieroglife ale trecutului, ci ca un mănunchi de semne care să atragă atenția, să stârnească curiozitatea și dorința de cunoaștere." (Ileana Pintilie, critic de artă)
Ştefan Pelmuş s-a născut în 1949, în Valea Călugărească. Este absolvent al Academiei de Artă "Nicolae Grigorescu" București, secția pictură, promoția 1972. A fost elev al profesorilor Ion Sălișteanu și Ilie Pavel. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 1980. Lucrările lui au fost expuse în Franța, Germania, Olanda, Turcia, Suedia, Austria, Ungaria, România, Slovacia și Belgia în galerii de artă și în colecții private.
"Simbolurile mele dialoghează ca într-o piesă de teatru: copacul, geamul, peștele (semnificativ pentru trecerea liniștită în cealaltă lume), ceasul, spinul... Toate aceste simboluri trebuie citite ca pe un manuscript vechi. Aș vrea să reușesc, prin intermediul picturii mele, să nu-mi mai fie frică de moarte, să regăsesc echilibrul interior" (Ștefan Pelmuș)
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 14 iunie - 12 august 2016
A consemnat Şerbana Kiss- Meiroşu
În 9 iunie 2016, ora 19.00, Institutul Cultural Român Budapesta în parteneriat cu Teatrul Mic din București prezintă spectacolul de teatru „Zelda - The Last Flapper", după William Luce, în regia Lianei Ceterchi și în interpretarea actriței Ioana Pavelescu.
Spectacolul va avea loc la Teatrul „Radnóti" (1065 Budapesta, str. Nagymező, nr. 11) şi va fi prezentat în limba română, cu supratitrare în limba maghiară.
„E o tulburătoare poveste pe care personajul o retrăiește în ultima zi a vieții sale. E despre geniu, despre dragoste, despre nebunie." (Maria Sârbu, Jurnalul.ro, 28 aprilie 2013)
Biletele pot fi achiziționate de la casieria Teatrului „Radnóti"sau online la: http://radnotiszinhaz.jegy.hu/program/zelda-the-last-flapper-a-teatrul-mic-vendegjateka-68118/328776
A consemnat Șerbana Kiss-Meiroșu
În seara zilei de 30 mai 2016, de la ora 19.00, în sala de concerte a Institului Cultural Român din Budapesta s-a desfăşurat un nou concert de muzică clasică subscris programului ,,Bijuterii muzicale", program aflat la cea de-a 8-a ediţie şi iniţiat de ICR Budapesta din anul 2013.
Programul are drept scop promovarea muzicii clasice, reuşind să atragă de fiecare dată un public numeros. Protagoniştii evenimentului din 30 mai 2016 au fost artiştii Anton Niculescu la violoncel şi pianistul Andrei Licăreţ.
Programul serii a cuprins compozţtii de Franz Schubert, Claude Debussy şi Constantin Dumitrescu.
Anton Niculescu este un interpret cu o bogată activitate muzicală, obţinând numeroase premii peste hotare, ocupând şi numeroase funcţii în lumea muzicală.Din 1996 este solist-concertist la Filarmonica din Braşov. Instrumentul său este un ,,Pietro Guaremus", ce datează din 1709.
Tânărul pianist Andrei Licăreţ se remarcă printr-o bogată maturitate artistică ce depăşeşte limitele unei simple capacităţi.
Ca solist a fost invitat la cele mai importante orchestre româneşti precum şi de ansambluri, colaborând cu dirijori de renume. A realizat înregistrări la Radiodifuziunea Română cu lucrări de Mozart, Beetthoven, Brahms, Chopin şi Ravel. A obţinut diverse premii pentru activitatea muzicală de o deosebită calitate.
A studiat la Bucureşti, Paris, Berlin, având profesori renumiţi în lumea muzicală.
Şerbana Kiss-Meiroşu
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a efectuat o vizită în Ungaria, în perioada 23-26 mai, la invitația Guvernului ungar. Preafericirea Sa a fost însoțit de Secretarul Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, Înaltpreasfințitul Părinte Aristarh, Arhiepiscop de Constantini. Oaspeţii au fost însoţiţi, din partea Patriarhiei Ecumenice, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arsenie, Mitropolitul pentru Ungaria.
În timpul vizitei în Ungaria, Patriarhul Ierusalimului a avut întâlniri cu reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice, cu reprezentanți ai statului ungar și a participat la un dineu oferit de Semjén Zsolt, vicepremierul Guvernului Ungariei și inițiator al vizitei, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Delegaţia a vizitat Paraclisul episcopal „Sfinții Ierotei și Ștefan” din Budapesta, aparținând Exarhatului pentru Ungaria și Austria al Patriarhiei Ecumenice, s-a întâlnit cu reprezentanții celorlalte comunităţi ortodoxe din Ungaria, precum și cu membrii comunității grecești din Budapesta.
Un punct central și semnificativ al acestei vizite l-a constituit întâlnirea de marţi, 24 mai, cu reprezentanții celor cinci comunități ortodoxe din Ungaria, care a avut loc în Catedrala Episcopală a Episcopiei Ortodoxe Sârbe. Gazda întâlnirii a fost Preasfințitul Părinte Lukijan Pantelic al Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Ungaria, care are reședința în orașul Szentendre, în apropiere de Budapesta. La întâlnire au mai participat: Înaltpreasfințitul Părinte Arsenie, Mitropolitul pentru Ungaria și Austria al Patriarhiei Ecumenice; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, însoțit de pr. Marius Maghiaru, protopop de Budapesta; pr. Chiril Tattarka, paroh de Miskolc și Nyíregyháza și reprezentant al Episcopiei Ortodoxe Maghiare; dl Géza Mihály, ambasadorul Ungariei în Palestina; dl Csallóközi Zoltán, consilier principal la Oficiul Primului-Ministru din Budapesta; dl Fedor Tibor, șef de secție la Departamentul pentru Culte din cadrul Ministerului Resurselor Umane din Budapesta.
După slujba de Te Deum şi cuvântul Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Preasfințitul Părinte Lukijan i-a condus pe oaspeţi la Muzeul Episcopiei Ortodoxe Maghiare, care adăpostește icoane, obiecte de cult, cărți și documente din secolele XVI-XX atât din Ungaria, cât și din Serbia, dintre care multe dovedeau bunele relații ale clericilor localnici cu Patriarhia Ierusalimului. Preasfinţitul Lukijan i-a oferit oaspetelui o icoană cu Sfinții Apostoli Andronic și Iunia, precum și albume cu muzeul episcopiei.
Patriarhul Teofil al III-lea a spus că vizita „este pricinuită și de o nevoie de renaștere spirituală pe care această țară o dorește foarte mult, deoarece Uniunea Europeană traversează o perioadă de criză a valorilor. În Ungaria, creștinismul are rădăcini puternice, iar astăzi poporul acestei țări are nevoie de hrană spirituală, de valori duhovnicești nemuritoare și din acest motiv Guvernul Ungariei depune toate eforturile pentru ca arborele Evangheliei care a fost sădit aici odinioară și a adus atunci roade bogate să fie din nou udat, să se întărească și să aducă iarăși roadele lui, din care se vor hrăni foarte multe suflete”.
Aceasta a fost cea de-a doua vizită efectuată de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea la Budapesta, la invitația statului ungar, după cea din anul 2012.
Sursa: ziarullumina.ro
Episcopia Severinului şi Strehaiei desfășoară în perioada 30 mai-01 iunie 2016 Simpozionul internaţional „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate”. Ajuns la cea de-a IX-a ediţie, evenimentul cultural-științific este organizat la Drobeta Turnu Severin cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei şi coordonat de PS Conf. Univ. Dr. Nicodim Nicolăescu, în calitate de cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.
În Cetatea Severinului se întâlnesc ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, academicieni și cadre didactice din învățământul universitar național și de peste hotare. Deschiderea oficială a lucrărilor simpozionului va avea loc luni, 30 mai, și va fi precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin. Înainte de susținerea comunicărilor, la Centrul Cultural “Sfântul Ioan Gură de Aur” din municipiu, se va oficia o slujbă de Te Deum.
În deschiderea simpozionului, Preasfințitul Părinte Nicodim va adresa celor prezenți un cuvânt de întâmpinare iar Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu va adresa un cuvânt de binecuvântare. Comunicările tematice susținute de ierarhi ai BOR, academicieni și profesori universitari vor fi publicate într-un volum omagial. Înalţi ierarhi ai Bisericii noastre au răspuns invitaţiei ierarhului mehedinţenilor de a lua parte la lucrările simpozionului: IPS Prof. Dr. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix, PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord şi PS Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
În prima zi a simpozionului va avea loc lansarea volumului “Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate”, nr. 8, îngrijit de părintele Iulian Nedelcu şi apărut la Editura Mitropolia Olteniei și Editura Didahia Severin în anul 2015.
Simpozionul „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate” este prilejuit de declararea anului 2016 ca „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”.
Sursa: episcopiaseverinului.ro
Parada gay-ilor care fusese anuntata astazi nu a avut loc. Minoritatile sexuale au marslauit doar cateva minute pe strazile capitalei. In tot acest timp ei au fost huiduiti de trecatori, cativa preoti si enoriasi. In timpul manifestatiei un preot a furat drapelul in culorile curcubeului iar altul a fost retinut de politie in timp ce incerca sa-i stropeasca pe homosexuali cu aghiasma.
Gaii si lesbienele si-au inceput marsul pe strada Albisoara. Ei am marsaluit pe aleea de deoarece au fost huiduiti de trecatori, preoti si enoriasi. Acestia au incercat sa se apropie dar au fost opriti de sutele de politisti care au fost dislocati pentru a asigura ordinea publica.
Pe langa homosexuali si prietenii acestora la eveniment au fost prezenti reprezentanti ai mai multor ambasade acreditate la Chisinau.
Pentru a evita violentele. Politistii au dispersat contramanifestantii iar gay-ii si lesbienele s-au urcat intr-un autobuz si au plecat.
Dupa manifestatie, mai multi preoti care mai intai au tinut o slujba la monumentul lui Stefan cel Mare, au sfintit traseul pe unde au mers minoritatile sexuale.
Potrivit organizatiei Genderdoc-M, in Moldova ar exista aproximativ 2000 de gay si lesbiene.
sursa protv.ro
Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin invită iubitorii de cultură să participe vineri, 20 mai 2016, ora 12.00, la Pavilionul Multifuncțional din str. Independenței nr. 2 la vernisajul expoziției “RADU FLORESCU – viața și opera „. Expoziția a fost concepută pentru a fi itinerată încă din 2013, când Muzeul Național de Istorie avea să marcheze împlinirea unui deceniu de la dispariția renumitului arheolog și profesor, care a condus cu competență rețeaua muzeală. Expoziția a fost găzduită mai apoi de Complexul Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, Complexul Național Muzeal Astra din Sibiu, Muzeul de Artă din Constanța și Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti din București iar în perioada mai-septembrie 2016 se va afla la Drobeta Turnu Severin.
Născut la 13 noiembrie 1931 Radu Florescu rămâne una dintre personalitățile marcante ale culturii românești contemporane prin contribuțiile aduse la dezvoltarea cercetării arheologice, muzeologiei, conservării și restaurării și valorificării patrimoniului cultural, dar și în calitate de autor a numeroase cărți, studii, albume, cursuri.
Evenimentul este organizat de Secția Artă a Muzeului Regiunii Porților de Fier în colaborare cu Centrul Național de Cercetare şi Documentare în Domeniul Muzeologiei „Radu Florescu” din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, invitați speciali ai evenimentului fiind distinșii domni prof. dr. Ioan Opriș și prof. dr. Constantin Petolescu.
Sub genericul “ COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC – TRADIȚIE ȘI MODERNITATE”, Secția de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin a adus în atenția publicului larg frumusețea costumului popular tradițional din Mehedinți. Evenimentul cultural este subscris acțiunilor dedicate sărbătoririi prin lege, a Zilei Naționale a Portului Tradițional din România, în a doua duminică din luna mai a fiecărui an. În acest context, marți, 17 mai 2016, Muzeul de Artă a găzduit vernisajul expoziției de costume populare din colecțiile Muzeului Regiunii Porților de Fier în cadrul căreia au fost expuse 14 ansamble vestimentare din patrimonial instituției, reprezentative pentru zone geografice diferite ale județului.
În cadrul aceleiași manifestări culturale a avut loc și o expoziție vivantă din colecția particulară Ion Dumitrașcu, deținător a peste două sute de costume populare autentice din nordul județului Mehedinți. Cele patruzeci de ansamble vestimentare, unele dintre acestea cu o vechime de peste un secol, au fost purtate de tot atâtea tinere de la Universitatea din Craiova – Facultatea de Litere și de la Colegiul Național Gheorghe Țițeica din Drobeta Turnu Severin, cele două instituții de învățământ partenere ale evenimentului.
“ Costumul popular tradițional trebuie să rămână cartea de vizită a fiecărui român, iar noi muzeografii avem o responsabilitate foarte mare în ceea ce privește păstrarea identității neamului, tocmai prin punerea în valoare a acestor nestemate ale culturii tradiționale și în același timp avem menirea să-i conștientizăm pe tineri cu privire la importanța acestor elemente definitorii ale culturii populare. Mă bucur că în ultimii ani costumul popular începe să fie prețuit tot mai mult și am o deosebită admirație pentru românii plecați din țară care nu l-au uitat, așa cum spunea și invitata noastră de astăzi, îndrăgita solistă de muzică populară Irina Zoican, amintind de sărbătoarea iei din Elveția, la care participă cu mare plăcere de doi ani, alături de solista Nina Predescu, originară tot din zona de munte a Mehedințiului. ” – a menționat pentru www.romanipentruromani.org muzeograf Florentina Pleniceanu – șef Secție Etnografie și Artă Populară din cadrul Muzeului Regiunii Porților de Fier.
Alexandra Dediu