La Gyula, în orașul de pe Crișul Alb, care este centrul comunității românești istorice dar și al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, au avut loc sâmbătă, 13 ianuarie 2018, mai multe evenimente, cu caracter liturgic și cultural-administrativ.

În Catedrala Episcopală cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, după săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost săvârșit botezul pruncei Ștefania Eva Mihaly, cel de-al doilea copil al unuia dintre tinerii care lucrează la Centrul Eparhial, pe nume Andrei Mihaly Arpad, fiind originar din Arad și angajat al Episcopiei din Ungaria începând cu data de 1 decembrie 2017.

Botezul a fost făcut de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu un sobor format din Părintele Lucian Farcașiu, Profesor de Liturgică la Facultate de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad și Arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula.

Nașii celei nou-botezate, familia Nicolae și Mihaela Băcanu, dar și alți participanți la slujbă: părinți, rudenii și cunoscuți ai familiei Mihaly, provin din Arad, încât slujba Botezului pruncei Ștefania Eva a fost și un prilej de comuniune frățească românească dincolo de granițe.

În cuvântul de învățătură, rostit la final, Preasfințitul Părinte Siluan și-a exprimat bucuria pentru această Sfântă Taină, care aduce în rândul Episcopiei și al Bisericii Creștine Dreptmăritoare Universale un nou membru, spre bucuria familiei sale și a întregii Biserici și a subliniat importanța acestei slujbe, săvârșite într-o perioadă specială a anului liturgic, după Sărbătorea Botezului Domnului, dar cu un specific particular și concret și care revarsă în viața celui botezat mari daruri spirituale și stabilește o relația personală directă cu Hristos Domnul, Întemeietorul Bisericii noastre și Dătătorul vieții celei veșnice.

Cea nou-botezată a fost mai apoi îmbisericită și împărtășită de Ierarh cu Sfintele Taine, iar atmosfera de comuniune românească a continuat și la agapa ce a urmat după slujbă.

În aceeași seară, în sala festivă a Primăriei orașului Gyula, în prezența multor oficialități și participanți, între care s-au numărat Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc și alți clerici ai Episcopiei, Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula, Domnul Kovacs Jozsef, Deputatul de Giula în Parlamentul de la Budapesta, Viceprimarul Aradului, Primari și Viceprimari din diferite localități, inclusiv românești, Conducători ai Poliției și a multor alte instituții locale din Giula, în total circa 300 de participanți, a avut loc recepția tradițională de Anul Nou, oferită de Domnul Primar Görgényi Ernő (Ghiorgheni Erno).

Cu acest prilej, după salutul Primarului, care a evidențiat realizările deosebite din viața orașului în 2017, prin diferite proiecte și finanțări, dar și speranțele pentru anul ce a început de curând, au fost premiați cei care au avut realizări deosebite în diferite domenii de activitate din Giula și a fost oferit un minunat program cultural de jazz, foarte apreciat de toată lumea. La final s-a ciocnit și o cupă de șampanie, potrivit obiceiului.

Manifestarea constituie un punct de reper în viața orașului Giula, la început de An Nou și un semn de mulțumire adusă de Primărie instituțiilor și cetățenilor care trăiesc și își desfășoară activitatea în acest oraș.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Giula

În Duminica după Botezul Domnului, la Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (7 ianuarie 2018), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioșilor ortodocși români din Budapesta, unde a fost sărbătorit Hramul Așezământului Monahal Românesc care funcționează aici.

În Paraclisul Așezământului Monahal, care este în același timp și locașul de cult al Parohiei Românești din Budapesta, Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu un sobor format din Părintele Protosinghel David Pop, Superiorul Așezământului, Părintele Marius Maghiaru, Protopop de Budapesta și Arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula, iar răspunsurile la strană au fost date de monahiile Așezământului.

La slujbă au luat parte circa o sută de credincioși, de diferite vârste, între care și mai mulți copii, care la momentul potrivit au fost împărtășiți cu Sfintele Taine. Între participanți s-au numărat și funcționari ai Ambasadei României la Budapesta, dar și Doamna Gabriela Elekes, Președintele Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Budapesta (AFORB).

În cuvântul de învățătură, Ierarhul a adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru faptul de a fi putut cerceta duhovnicește Așezământul Monahal Românesc și comunitatea românească din Budapesta, cu prilejul hramului și în perioada acestor Sfinte Sărbători, a subliniat actualitatea și modelul pe care Sfântul Ioan Botezătorul îl dă și astăzi tuturor celor care fac parte din Biserica Ortodoxă, de a sluji cu credincioșie, râvnă și statornicie pe Bunul Dumnezeu, adevărul, pe aproapele și misiunea încredințată și și-a exprimat satisfacția pentru credința oamenilor și interesul pe care aceștia îl arată pentru Sfânta noastră Biserică Strămoșească, luând parte la sfintele slujbe, în număr mare și dimpreună cu copiii lor.

De asemenea, i-a felicitat pe viețuitorii Așezământului Monahal Românesc din Budapesta, care a împlinit 9 ani de la înființare și a desfășurat o frumoasă și rodnică misiune, alături de Parohie, în rândul credincioșilor ortodocși români care trăiesc aici, dorindu-le mult ajutor de la Dumnezeu și în continuare în această lucrare duhovnicească importantă a lor.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Ierarhul i-a binecuvântat pe toți credincioșii, prin stropire cu Agheasmă Mare și a mai discutat cu aceștia și după slujbă, ascultându-le bucuriile și năzuințele pentru noul an și pentru viitor.

În Budapesta, într-unul dintre imobilele Curților Gojdu, pus la dispoziție de mai bine de 115 ani, funcționează o Parohie Ortodoxă Românească, iar începând din anul 2009, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, tot aici a fost înființat și un Așezământ Monahal Românesc, închinat Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, la fel ca și Parohia și un Centru Misionar-Pastoral și Cultural, cu numele „Sfântului Ierarh Vasile cel Mare”, ambele fiind conduse de Părintele Protosinghel David Pop, fost Secretar Eparhial al Episcopiei din Ungaria.                                   

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

  Poeta severineană Aristița Buciu Stoian ne-a părăsit duminică, 17 decembrie,

2017, pentru a compune de acum versuri îngerilor. O boală nemiloasă a ținut-o în ultimii doi ani departe de evenimentele culturale și de oamenii dedicați scrisului, pe care îi îndrăgea atât de mult. Dragostea pentru versul izvorît dintr-o simțire aleasă, inspirată de plaiul natal al Nadanovei, i-a oferit mereu sensul vieții și un adevărat șuvoi creator din care au luat naștere cele 35 de volume de poezie cu titlu de autor și cele 18 antologii, din care 4 internaționale. Toate această muncă de slujitor neobosit al versului i-a adus și statutul de membru al Ligii Scriitorilor din România dar și cele 20 de diplome, premii și trofee locale și naționale, fiind şi laureată în 2015 a Concursului Naţional de Literatură „Steaua Nordului” din Botoşani.

A scris prima poezie la vârsta de 14 ani şi de atunci a tot strâns caiete întregi de versuri, pe care le-a publicat în cotidiene locale. A aşteptat răbdătoare vârsta pensionării pentru a se dedica în totalitate acestei minunate pasiuni care a însoţit-o întreaga viaţă. Primul volum „Dincolo de noi”, avea să-i apară în anul 2002, după care nimic nu a mai putut opri zecile de cărţi, ce îi poartă semnătura, să vadă lumina tiparului. A elogiat în scrierile sale mai cu seamă zona de munte a Mehedinţiului dar a aşternut pe hârtie sentimente, trăiri de moment sau radiografia societăţii. A iubit şi a admirat mereu oamenii sinceri, drepţi, altruişti şi spirituali, taxând cu un umor fin derapajele din societate. Doamna Aristiţa Buciu Stoian a fost evidenţiată în „Dicţionarul personalităţilor mehedinţene ”- 2006 al istoricului Virgilius Tătaru, a primit Premiul de Excelenţă în 2013, din partea Primăriei Drobeta Turnu Severin, alături de alte personalităţi ale Mehedinţiului, este membru fondator al Sindicatului pensionarilor - filiala Mehedinţi, al Asociaţiei Pensionarilor Mehedinţeni, al Asociaţiei Persoanelor Vârstnice Mehedinţi, Ajutorul Total şi multe alte organizaţii.

Drum bun către Lumină, stimată doamnă Aristița Buciu Stoian!

Alexandra Dediu

Mănăstirea Baia de Aramă, închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril își serbează hramul astăzi, 8 noiembrie, când întreaga creștinătate îi cinstește pe cei doi sfinți. Sfântul locaș situat în zona de nord a Mehedințiului în localitatea Baia de Aramă, a fost ricat  încă din vremea Sfântului Nicodim de la Tismana, în secolul XIV, însă a fost rectitorit într-un singur an de Sf. Domnitor Constantin Brâncoveanu în 1703.

Inițial, mănăstirea a fost locuită de călugări, un document din 1672 menționându-l ca egumen pe monahul Evghenie de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos. În locul bisericii de lemn se zideşte însă actuala construcţie abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, în timpul egumenului Vasile Arhimandritul de la Hilandar, la îndemnul domnitorului Constantin Brâncoveanu care, între 9 şi 12 iunie 1695, fiind în trecere de la Cerneţi spre Tismana, încuviinţează şi sprijină ridicarea unui locaş de cult (domnitorul dăruieşte 300 de taleri spre folosul zidirii bisericii).

Adevăraţii ctitori pot fi consideraţi Milco Băiaşul, vătaful minerilor din localitate, sârb de origine, care îl rugase pe domnitor să se pună piatra de temelie a noii biserici întru pomenirea fiului său, Milco, precum şi Marele Ban al Craiovei, Cornea Brăiloiu, rudă a lui Constantin Brâncoveanu, care va sprijini lucrarea în numele domnitorului.

Din cauza incursiunilor turceşti, construcţia începe mai târziu, la 22 mai 1699 şi se termină la 7 mai 1703, când are loc sfinţirea bisericii. Zidirea propriu-zisă durează însă numai un an, deoarece zugravul, un anume Ivan, se iscăleşte în exteriorul tencuit la anul 1700. În jurul acestui an are loc şi decorarea picturală a locaşului de cult, de către renumitul pictor Neagoe şi ieromonahul Partenie din Tismana.

Din întregul schit s-au păstrat doar stăreţia, devenită după secularizare casa preotului şi biserica devenită de mir. Chiliile de zid ce ocupau partea dinspre deal a incintei mănăstirii s-au dărâmat cu timpul. La anul 1890 se locuia încă în ele.

În şedinţa Sinodului Mitropolitan a Mitropoliei Olteniei din data de 29 ianuarie 2008 s-a aprobat reînfiinţarea Mănăstirii Sfinţii Voievozi din oraşul Baia de Aramă, ca mănăstire de călugăriţe sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei, şi având ca stareță pe monahia Isidora Rusu, urmând a funcţiona în cadrul Protoieriei Baia de Aramă. Din anul 2011 a fost aleasă ca stareță a mănăstirii monahia Mihaela Păiuş.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

MIRCEA DINESCU: BUNĂTATEA E O FORMĂ DE COMUNICARE ȘI DE SALVARE A OAMENILOR (INTERVIU REALIZAT DE ALEXANDRA DEDIU)    

A.D. Bine aţi revenit la Drobeta Turnu Severin domnule Mircea Dinescu! După câţi ani, vă mai amintiţi ?

M.D. Cât să fi trecut de atunci, vreo zece?

A.D.Aproape douăzeci…

M.D. Aoleu, mă speriaţi.

A.D. Ați lansat atunci volumul de poezie “ Nelu Santinelu căprar la Cotroceni – jurnal de gheretă ”, vă mai amintiţi?

M.D. Da, era o rubrică de-a mea despre Ion Iliescu, era președinte atunci şi descriam defapt viaţa din interiorul Cotrocenilor văzută de un soldat din gardă. Era o invenţie din asta cu haz, interesant…

A.D. Titlurile cărţilor dumneavoastră sunt atipice, astăzi aţi lansat la Turnu Severin “Colierul din bomboane de colivă”. Ce vrea să spună?

M.D. Sigur că la noi la ortodocși coliva are o funcție foarte importantă, e desertul care se mănâncă cu ocazia unui eveniment trist dar şi la comemorări. Trebuie să recunosc că a fost desertul meu preferat în copilărie, mă duceam la biserică şi stăteam cu mâna întinsă la cerşeală, la băbuţele care ieşeau cu coliva din biserică şi am avut o mare simpatie pentru colivă. Și astăzi mai rog bucătăresele la mine la Cetate să facă câte o colivă. Şi evident acea cruce făcută din bombonele colorate dădea un aer de operetă colivei care e o chestie foarte dramatică, de operă tristă aşa...dar cu acele bomboane ...nu ştiu cine a inventat chestia asta să desenezi coliva cu bombonelele alea, mi-au marcat copilăria, pândeam bombonelele din colivă când eram mic. Acuma la bătrâneţe mi-am amintit de colivă şi am scris un poem că întâlnirea mea cu moartea o vedeam purtând la gât un colier din bomboane de colivă...în fine. E o metaforă mai veselă a morţii.

A.D. O metaforă pe care Mircea Dinescu o vede iată şi într-un eveniment trist aşa cum este trecerea în lumea cealaltă.

M.D.N-ar fi trebuit, pentru că sunt popoare care se bucură la trecerea unui om de pe tărâmul ăsta pe alt tărâm, nu ştim încă nimic şi nimeni nu ştie defapt cu adevărat ce e ...şi atunci poate că n-ar trebui să ne zbuciumăm aşa. Eu cred că natura investeşte în om atâtea lucruri şi nu cred că investiţia ei se pierde. Dincolo de poveştile frumoase legate de reînviere, de Iisus, eu cred că natura, repet, a investit în om ceva şi nu aruncă peste bord odată cu trecerea în nefiinţă. Vom vedea! Vorba cuiva vom muri şi vom vedea!

A.D. Sunteţi un om care radiografiază permanent societatea românească, încă de atunci când v-au văzut oamenii pentru prima dată la televizor în toiul revoluţiei din 89. Cum arată radiografia 2017 a societăţii româneşti?

M.D.Eu am spus la un moment dat că dacă aş fi fost japonez, după 1989 văzând încotro se îndreaptă România, poate mi-aş fi făcut harakiri, dar fiind român îmi fac un harakiri prelung aşa, încercând să supravieţuiesc, jucându-mă şi de-a capitalismul şi încercând să-mi păstrez şi simţul umorului pentru că dacă ne amintim pe vremea lui Ceauşescu bancurile scornite de autori anonimi erau o formă de supravieţuire şi de opoziţie anonimă la adresa acelui sistem. Bancurile între timp au cam dispărut, lumea şi-a cam pierdut umorul după intrarea în capitalism pentru că, cum zic eu, nici Marx care era atât de deştept n-a prevăzut că după comunism vine capitalism după 50 de ani făcut așa într-o seară de decembrie, şi un capitalism făcut de foştii activişti de partid, pentru că asta a fost, nu numai în România în tot estul Europei. Aici eu am încercat să mă vindec scriind pamflete încă din 1991 în Academia Caţavencu. Și acum scriu săptămânal în Caţavencii, e şi asta o formă de răzbunare împotriva sistemului pentru că nu m-am omorât nici după comunism, nu mă omor nici după capitalism.

A.D. Şi de autoconservare.

M.D.Şi de autoconservare pentru că până la urmă există o terapie, umorul este un medicament, cine nu râde se îmbolnăveşte mai repede, cine râde poate să alunge şi microbii din organism.

A.D. Sunteţi un om foarte popular cu foarte mare priză la public, recunosc că şi eu vă urmăresc ori de câte ori apăreţi la posturile naţionale de televiziune şi am senzaţia că fiecare cuvânt pe care îl rostiţi are în afară de esenţă, are suflet care se adresează sufletului. Cine v-a clădit interiorul acesta? Astăzi când toată lumea vorbește despre bani, yachturi, vile şi alte bogăţii de prin toate colţurile lumii, a vorbi despre suflet pare ceva curios.

M.D. Eu am moştenit de la străbunica, care a fost credincioasă şi a trăit 101 ani, ironia şi autoironia. Pe de altă parte îmi amintesc de bunicul meu care voia să comunice cu toată lumea. El mergea pe stradă şi dacă vedea un om pe care nu-l cunoştea, nu era din Slobozia, îl oprea şi-l întreba: ”Domnule, dumneata nu ești de aici, cum te cheamă?” . Ei, chestia asta pe mine mă obsedează, e foarte importantă comunicarea şi m-am gândit de multe ori că politicienii sunt proşti, ei vin cu lozinci îi câştigă pe oameni dându-le de pomană sau mai ştiu ce. Cel mai important e ca într-o seară să poți să baţi la uşa unor oameni care sunt nefericiţi, să baţi cum bătea defapt Iisus Hristos, că de aia a avut El succes defapt, ştia cum să se adreseze, ştia că bunătatea e o formă de comunicare şi de salvare a oamenilor, să bați deci la ușă și să spui: ”Bună seara! Am venit să văd ce mai faceţi”. Să nu te aştepte şi să te duci la omul care nu mai crede că va bate cineva la uşa lui. Cred că în România sunt milioane de oameni care nu mai aşteaptă nimic bun, asta e marea dramă a românilor, că nimeni nu se mai aşteaptă la nimic bun. (…)

A.D. Ar trebui să reînvăţăm să facem terapia sufletelor?

M.D. Nouă ne lipseşte exerciţiul de a privi realitatea aşa cum este fără să ne patetizăm, să o comunicăm aşa cum e ea, să nu ne mai iluzionăm, cine se iluzionează prea mult are acea cădere de după iluzie, şi cu puţină autoironie, să ne autoironizăm fiecare şi atunci putem să acceptăm realitatea, pentru că realitatea nu e atât de neagră după cum spun unii şi cum uneori credem şi noi. După părerea mea România are un farmec ieşit din comun, e o ţară deosebită şi o să vedeţi, nu acum, peste vreo 50 de ani vor veni unii ca la un sanatoriu în România, chiar şi americanii. (…)

A.D. Aş vrea să trecem puțin la politică și delicatețuri, un proiect tv în care dezvăluiți o altă latură a personalității dumneavoastră.

M.D. Eu tot spun că mâncărurile vechi româneşti sunt extraordinare. Mâncarea românească a ştiut ce să ia şi din bucătăria orientală, că am stat atâția ani sub turci și după aceea când fiii de boieri s-au întors de la Paris au venit și cu finețurile boierești. Din această combinație, altoirea mâncării, a rețetelor franțuzești cu rețetele din Imperiul Otoman a ieșit o bucătărie originală extraordinară și foarte nuanțată. Am fost de exemplu în Polonia, mâncarea lor națională mi s-a părut destul de banală plină de găluște cu pâine fiartă, chiar și în Cehia lucrurile se apropie de mâncarea mai nuanțată a francezilor decât a mâncărurilor mai simple. Sigur că există și mâncarea simplă și n-o ignori și uneori mâncărurile simple pot fi mai bune decât alea complicate dar românii chiar au învățat ceva din experiența aia, n-au știut să învețe după 89 să se revină la o normalitate, nici în zona asta că restaurantele românești sunt ultramediocre din păcate. Dar nu numai în gastronomie, țăranul român trăiește ca-n evul mediu, au apărut marile ferme de mii de hectare unde țăranul care era proprietar a devenit arendaș amărât. Adică își arendează 1-2 hectare în loc să-și fi cultivat el pământul să scoată legumele alea nemaipomenite care pot crește în România fiindcă după Franța, România este a doua țară cu pământ bun de cultivat și cu o climă extraordinară. Franța este pe locul întâi înaintea Statelor Unite ale Americii ca exportatoare de mâncare din lume iar România este pe locul 300. Asta-i situația...

A.D.Cum arată pentru Mircea Dinescu cina ideală?

M.D. E mai puțin important ce pui pe masă, trebuie să ai un pahar de vin bun și înainte de toate e important cu cine stai la masă. Mie îmi place să gătesc și să-i văd pe ceilalți cum mănâncă cu plăcere.

A.D. În încheiere câteva cuvinte pentru cei care nu au avut ocazia să se întâlnească cu dumneavoastră la Pavilionul Multifuncțional al Muzeului Regiunii Porților de Fier, gazda lansării celui mai recent volum de poezie semnat Mircea Dinescu.

M.D. Mi-a făcut mare plăcere să vin în Turnu Severin în primul rând că am văzut amfiteatrul din perioada romană care s-a descoperit de curând aici și aș vrea să aduc în zonă turiștii care vin la mine la Cetate. Sper că autoritățile locale se vor ocupa să scoată cu adevărat la lumină acest loc mirific, fiindcă noi n-am știut ce să facem nici cu istoria, printre altele. Sunt lozinci, să ne batem cu cărămida în piept dar nu iubim cu adevărat lucrurile vechi fiindcă de-a lungul Dunării s-au dărâmat și castele după 89, nu înainte, nu pe vremea comuniștilor. Mă bucur că e un oraș care încă mai păstrează farmecul vechiului oraș, au mai rămas clădiri istorice și în zona centrală, este boarea Dunării care e nemaipomenită, ceva mai frumos decât un oraș lângă o apă nu există. Eu cred că aceste orașe vor reînvia, poate sub copiilor sau nepoților noștri.

A.D.Vă mulțumesc foarte mult pentru acest răgaz!

M.D. Cu mare drag!