Trimite-ne stirea ta!
Creștinii ortodocși îl prăznuiesc cu mare evlavie și bucurie, în fiecare an la data de 26 octombrie, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. În toate bisericile din parohiile și mănăstirile de pe teritoriul țării se săvârșesc sfinte slujbe închinate celui supranumit și Izvorâtorul de Mir.
Ca în fiecare an, ierarhul mehedințenilor, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei participă la momentele liturgice dedicate hramului Catedralei mitropolitane din Craiova, evenimente care au debutat miercuri, 25 octombrie, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Tot seara trecută, în ajunul sărbătorii, sute de credincioși au străbătut străzile orașului alături de zeci de arhierei, preoți și diaconi în tradiționala procesiune cu racla în care se află moaștele Sfântului Ierarh Nifon, ale Sfintei Mucenițe Tatiana diaconița și ale Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah, după care s-a continuat slujba Utreniei iar de la miezul nopții s-a săvârșit Sfânta Liturghie. Sărbătoarea este încununată astăzi, în ziua de prăznuire a ocrotitorului spiritual al Catedralei Mitropolitane, de Sfânta Liturghie arhierească oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei alături de un numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
Sfântul Dimitrie a fost fiu al prefectului din Tesalonic (Grecia) și a trăit în timpul împăraților romani Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). Datorită calităților sale de bun conducător a fost numit guvernator al Tesalonicului după moartea tatălui său. Și-a atras mânia împăratului după ce s-a aflat că a împărțit săracilor toată averea pe care o moștenise și a îmbrățișat credința creștină, aducând defăimare închinării la zei. A fost închis în temniță și ucis cu sulița. Sfintele sale moaște se află în catedrala din Salonic, orașul în care a trăit și al cărui ocrotitor este, iar în ziua prăznuirii sfântului, episcopul se roagă înaintea raclei, apoi sfințește untdelemnul pe care îl toarnă peste mirul izvorât din sfintele moaște. Acest ulei sfințit unit cu mirul izvorât în chip minunat este dăruit credincioșilor, în mici recipiente, spre dobândirea sănătății sufletești și trupești.
Biserică închinată Sfântului Dimitrie în Drobeta Turnu Severin
În Drobeta Turnu Severin există o singură biserică închinată Sfântului Dimitrie, aflată în incinta cimitirului municipal, biserică zidită în anul 1873 de Joița Chintescu, în memoria unicului său fiu, decedat la numai 20 de ani.
Sfântul Dimitrie Basarabov – ocrotitorul Bucureștiului
Vineri, 27 octombrie, Părintele Episcop Nicodim participă la o altă mare sărbătoare liturgică, prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, numit și Basarabov, ocrotitor al Bucureștilor. La Catedrala patriarhală va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În acest an, la hramul catedralei sunt invitați să participe alături de ierarhii români, mai mulți arhierei din străinătate: Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al Întregii Albanii, Preafericitul Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, împreună cu ierarhii străini delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe surori şi ierarhii români prezenți la hram, preoţi şi diaconi.
Alexandra Dediu
Foto: Episcopia Severinului și Strehaiei
Ediţia 2017 a Festivalului Țărilor Dunărene se deschide miercuri, 25 octombrie, 2017, la galeria Cora din Drobeta Turnu Severin cu un spectacol folcloric de excepție. De la ora 17.00 vor urca pe scenă soliștii vocali ai Ansamblului Profesionist Danubius: Anica Ganțu, Irina Zoican, Ionela Bădălan, Sanda Argint și Claudia Catană; acestora li se vor alătura membrii Ansamblului Asociației Culturale “Rădăcini” din Serbia, asociație parteneră în cadrul evenimentului organizat de Centrul Cultural “Nichita Stănescu”, instituție subordonată Consiliului Județean Mehedinți.
Prima ediție a Festivalului Țărilor Dunărene a fost organizată în anul 2009, ca rezultat al unui proiect transfrontalier finanțat prin programul de vecinătate România-Serbia, proiect coordonat de Emilia Mihăilescu, managerul Centrului Cultural Mehedinți, având drept scop promovarea valorilor cultural-folclorice din șapte țări dunărene.
Alexandra Dediu
Producţia cinematografică ”OCTAV” a poposit şi la Drobeta Turnu Severin, având o proiecţie specială miercuri 18 octombrie, 2017, începând cu ora 19.00. A fost o seară de gală şi de bucurie pentru cei peste şapte sute de severineni care au umplut până la refuz sala de spectacole a Palatului Culturii „Teodor Costescu”. La evenimentul organizat cu sprijinul Primăriei Drobeta Turnu Severin, a participat alături îndrăgitul actor Marcel Iureş, interpret al rolului principal, şi regizorul Serge Ioan Celibidache (fiul renumitului muzician român de anvergură mondială, Sergiu Celibidache).
După vizionarea filmului, spectatorii au fost invitaţi să le adreseze întrebări regizorului Serge Ioan Celibidache şi actorului Marcel Iureş, cei doi răspunzând tuturor cu deosebită deschidere şi emoţie. Severinenii au fost de părere că echipa de producţie a realizat un film remarcabil în care eternul uman s-a întrupat în jocul minunat al maestrului Marcel Iureş, un dialog sublim între trecut şi prezent, despre copilărie şi senectute, un film de o inocenţă tulburătoare, care se adresează sufletului şi în care fiecare se poate recunoaşte pe sine, sau măcar un bunic, un părinte; un film armonios şi curat din care a lipsit violenţa de orice fel, trivialitatea, neruşinarea şi obscenitatea, un film despre puritatea vieţii în cea mai intimă esenţă a ei.
Cei doi protagonişti au oferit informaţii despre cele două locaţii în care au avut loc filmările (un conac din Câmpulung Muscel şi studiourile Buftea), despre binecuvântarea de a avea vremea optimă în succesiunea firească a anotimpurilor pentru fiecare cadru de care aveau nevoie, despre relaţia extraordinară pe care au avut-o cu cei doi copii talentaţi de pe platourile de filmare, Alessia Tofan şi Eric Aradits, despre bucuria de a filma alături de marele actor Victor Rebengiuc, despre încercările nereuşite de a realiza filmul „Octav” şi în alte ţări şi despre ideea producătorului Adela –Vrînceanu Celibidache de a aduce această idee în România pentru a se materializa în cele din urmă, despre minunata echipă de producţie care a funcţionat ca o veritabilă familie, despre şansa (pe care au creat-o împreună cu fiecare idee care compune acest film) de a celebra viaţa şi a descoperi oamenilor frumuseţea sufletească a acestui neam.
"Este foarte important pentru imaginea României în lume ca acest film să călătorească, ştiut fiind că în ultimii ani se prezintă o imagine întunecată a acestei ţări, este important să se vadă şi lumina acestui popor, trăirile şi bucuriile lui; este doar un început bun şi sperăm să urmeze şi alte proiecte care să ne ajute să schimbăm clişeul acesta trist despre România, de aceea trebuie să ne gândim şi să creăm şi alte proiecte cinematografice” , a precizat regizorul Serge Ioan Celibidache.
Pentru actorul Marcel Iureş a fost o adevărată provocare să interpreteze un personaj în vârstă de 84 de ani, propunându-şi chiar să aducă un înalt omagiu marelui muzician Sergiu Celibidache prin asemănarea izbitoare cu Octav.
A fost o seară înălţătoare pe care cu siguranţă severinenii nu o vor uita prea curând, încheiată cu autografe, fotografii de neuitat şi multă bucurie împărtăşită.
Alexandra Dediu
În perioada 20-22 octombrie, 2017, se desfășoară la Drobeta Turnu Severin cea de-a XIX-a ediție a Festivalului european de literatură “Sensul iubirii”. Prestigioasa manifestare culturală este organizată și anul acesta de Centrul Cultural “Nichita Stănescu ”, instituție subordonată Consiliului Județean Mehedinți, în parteneriat cu Muzeul Regiunii Porților de Fier, Biblioteca Județeană “I.G. Bibicescu” și Societatea Scriitorilor Danubieni, condusă de cunoscuta poetă Ileana Roman.
“Este un festival ale cărui baze le-am pus cu mulți ani în urmă, la biblioteca județeană, împreună cu scriitoarea Ileana Roman. În timp a devenit o manifestare culturală de succes care a strâns laolaltă scriitori de prestigiu din țară și a lansat foarte mulți tineri cu talent. Festivalul a depășit de câțiva ani buni granițele României și ne bucurăm că am creat legături foarte strânse cu scriitorii români care trăiesc în Serbia și cărora instituția pe care o reprezint le-a publicat volume importante de antologii de versuri” – ne-a precizat doamna Emilia Mihăilescu, managerul Centrului Cultural “Nichita Stănescu”.
Deschiderea oficială a evenimentului are loc vineri, 20 octombrie, începând cu orele 16.00 la Pavilionul Multifuncțional al Muzeului Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin (str. Independenții nr.2), gazda întâlnirii culturale.
În afara invitaților din România și Serbia, iubitorii de poezie și literatură de calitate vor avea ocazia să-l întâlnească pe cunoscutul scriitor Mircea Dinescu și să participe la momentul lansării celei mai recente cărți ce îi poartă numele și pe care a intitulat-o: “ Colierul din bomboane de colivă”. Tot atunci se vor mai lansa și volumele: “Mihai Cimpoi – Logos și ontos” – Florian Copcea, “Vorbește tăcerea” – Aca Kozokic, “Vorba noastră” – Revistă de literatură. Vineri va fi prezentată și expoziția de carte “Marius Tupan” și vor fi decernate premiile festivalului.
Sâmbătă, 21 octombrie, participanții la Festivalul “Sensul iubirii”- ediția a XIX-a vor vizita Clisura Dunării și orașul Kladovo din Serbia unde va avea loc și un podium poetic.
Alexandra Dediu
Sub genericul „Eroi romi”, în perioada 27–28 iulie 2017, Teatrul Independent din Ungaria organizează prima ediție a Festivalului Internațional de Roma Storytelling la Teatrul „Stúdió K” (str. Ráday, nr. 32, 1092 Budapesta ). Institutul Cultural Român Budapesta sprijină participarea actrițelor Alina Șerban și Mihaela Drăgan la festival.
Scopul evenimentului inedit este să atragă atenția asupra valorilor existente din dramaturgia romă, respectiv să prezinte situația comunităților rome, iar în cadrul acestora în mod special la situația femeilor, să pună în centrul atenției destine individuale, biografii eroice, prin patru monodrame scrise de autori contemporani din Europa.
În centrul festivalului internațional de teatru rom stă povestirea personală. În cele două zile de festival vor fi prezentate patru monodrame care povestesc despre eroine rome, care au reușit să genereze schimbări în propria lor viață, respectiv în viața comunității. Fiecare spectacol prezintă câte o biografie puternică, dezbate teme sociale, toate prin intermediul povestirii personale, în mod emoționant ori cu umor.
„Deși teatrul rom din Europa are o istorie de 130 de ani, iar în multe țări găsim mulți artiști romi care lucrează în acest domeniu, totuși abia îi cunoaștem” – spune Rodrigó Balogh, directorul artistic al Festivalului. „Tocmai din acest motiv dorim să demonstrăm că arta și cultura romă nu sunt limitate numai la muzică, dans și pictură, ci aduc un aport semnificativ și în teatru. Cunoașterea acestuia poate să inspire pe de o parte comunitatea romă, respectiv pe reprezentanții breslei teatrale.”
Din cele patru monodrame trei vor fi prezentate chiar de autori, cu subtitrare, respectiv cu traducere simultană în limba maghiară și engleză: Alina Șerban (România) – Declar pe propria răspundere / I declare at my own risk; Mihaela Drăgan (România) – Del Duma/Vorbește-le despre mine; Dijana Pavlovic (Italia) – Vorbește, viața mea. Monodrama lui Richad O’Neill din Marea Britanie, The hardest word / Cel mai greu cuvânt, în regia lui Rodrigó Balogh, va fi jucată de Edina Dömök.
Alina Șerban, actriță română de etnie romă, a absolvit UNATC, a fost bursieră la New York, a terminat un master la The Royal Academy of Dramatic Art și a fost studenta română a anului 2012 în Marea Britanie. A devenit cunoscută atât în România cât și în Europa prin spectacolul Declar pe propria răspundereîn anul 2013. A mai scris piesa Home despre imigranții din Marea Britanie, piesă care a câștigat premiul Stories of London / Povești londoneze la concursul Centrului Cultural Rich Mix din Londra. În 2016 a scris și a realizat piesa The Great Shame / Marea rușine care prelucrează documente și povestiri mai puțin cunoscute despre robia romilor.
Spectacolul Declar pe propria răspundere vorbește despre maturizare: cum a ajuns autoarea de la colonia romă din București până la Academia Regală de Teatru din Londra.
Mihaela Drăgan, actriță română de etnie romă, a cunoscut succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum Del Duma, Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? sau Gadjo Dildo. A înființat o trupă de actrițe rome, „Giuvlipen” și, de pe scenă, pledează pentru cauza feministă. În prezent, actrița lucrează la Teatrul Maxim Gorki din Berlin și e una dintre cele șase femei din lume recunoscute pentru munca excepțională din teatru de către Liga Femeilor din Teatrele Profesioniste din New York.
Del Duma/Vorbește-le despre mine este unul dintre extrem de puținele spectacole despre o pedagogie emancipatoare (Mihaela Michailov, critic de teatru).
Parteneri: Summa Artium NKFT. , Teatrul Stúdió K , Institutul Cultural Român Budapesta, Ambasada României la Budapesta, Ambasada Marii Britanii la Budapesta, Universitatea Central Europeană, White Light Studio.
Bilete și detalii: www.studiokszinhaz.hu, www.fuggetlenszinhaz.blogspot.hu
Sursa: ICR Budapesta
Două zboruri de pe Aeroportul din Capitală au fost anulate. Este vorba despre cursele Atena - Chişinău şi Chişinău-Atena. Potrivit companiei aeriene, totul s-a întâmplat din cauza unor defecţiuni tehnice depistate la aparatul de zbor.
Aeronava, de tip E 90, trebuia să decoleze spre Atena la ora 09:00 dimineaţa şi să se întoarcă la 13:20 la Chişinău. Pasagerilor le-a fost oferită cazare, dar şi posibilitatea să ajungă la destinaţii cu alte curse.
De asemenea, trei curse operate de aceeaşi companie aeriană înregistrează întârzieri. Este vorba despre aronavele care urmau să ajungă de la Moscova, Verona şi Frankfurt.
Sursa: Publika.md
Guvernul României a donat, vineri, 96 de microbuze destinate transportului elevilor autorităţilor din Republica Moldova, în baza unui Memorandum semnat pe 22 martie privind acordarea de asistenţă în domeniul educaţiei, informează agerpres.ro.
Premierul Mihai Tudose a participat la ceremonia de înmânare simbolică a cheilor microbuzelor şcolare, prima cheie fiind oferită preşedintelui raionului Hânceşti, Ghenadie Buza.
În discursul său, şeful Executivului de la Bucureşti a subliniat necesitatea îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei din Republica Moldova.
"Oferim şi declarăm public în continuare sprijinul pentru Moldova atât pe plan politic, în relaţia cu partenerii occidentali, şi pe plan strategic în ceea ce priveşte asigurarea cu energie a Republicii Moldova, siguranţa energetică fiind una dintre elementele de bază ale oricărei ţări, dar eforturile noastre comune, ale celor două guverne, sunt îndreptate către îmbunătăţirea nivelului de trai, începând de la grădiniţe, ajungând la şcoli, la transporturi şi accesul la educaţie care este foarte important, culminând cu acele burse acordate de Guvernul României studenţilor din Republica Moldova", a afirmat Tudose.
La rândul său, premierul moldovean, Pavel Filip, a apreciat sprijinul oferit de Guvernul României, subliniind că toţi "cetăţenii Republicii Moldova preţuiesc foarte mult această atitudine şi gesturile pe care le face România în suportul Republicii Moldova".
"România a ştiut să fie alături de Republica Moldova şi să contribuie direct la dezvoltarea ei şi mai ales în cele mai dificile clipe. Nu o singură dată am spus că, atunci când Republica Moldova s-a simţit mai greu, primii care au întins o mână de ajutor au fost fraţii noştri de la Bucureşti", a afirmat Filip.
Aceasta este cea de-a doua tranşă de microbuze şcolare donate Republicii Moldova, după ce anul trecut autorităţile de la Chişinău au beneficiat de alte 100 de mijloace de transport.
Sursa: Stiripesurse
Prim-ministrul Pavel Filip a transmis astăzi un demers în adresa Parlamentului în care solicită să fie examinată în mod prioritar noua structură a Guvernului, în contextul necesității realizării reformei administrației publice centrale.
Noua structură a Cabinetului de miniştri include următoarele Ministere:
Ministerul Economiei și Infrastructurii
Ministerul Finanțelor
Ministerul Justiției
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Apărării
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
Lista ministerelor indicate rezultă din schimbarea denumirii și preluarea unor domenii de activitate după cum urmează:
Ministerul Economiei va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și de la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, precum și domeniul construcții de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, cu modificarea denumirii în Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Ministerul Culturii va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Educației, de la Ministerul Tineretului și Sportului și domeniul de cercetare de la Academia de Științe a Moldovei, cu modificarea denumirii în Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Sănătății, cu modificarea denumirii în Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și de la Ministerul Mediului, cu modificarea denumirii în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
După aprobarea de către Parlament a Listei ministerelor, Guvernul urmează în termen de 3 luni să întreprindă măsurile necesare în vederea reorganizării structurii organelor centrale de specialitate ale administrației publice, să prezente Parlamentului propuneri privind aducerea legislației în vigoare în concordanță cu noua structură a organelor centrale de specialitate ale administrației public şi să asigure ajustarea cadrului său normativ.
Amintim că la data de 20 ianuarie 2016, Parlamentul, prin Hotărârea sa nr. 1, a acordat Guvernului vot de încredere pentru realizarea Programului său de activitate. La capitolul VII „Buna Guvernare”, Guvernul și-a asumat în calitate de obiectiv primar realizarea reformei administrației publice centrale, inclusiv prin optimizarea numărului de ministere și al autorităților publice și a costurilor administrative.
Sursa: UNIMEDIA
În perioada 21 iulie - 6 august 2017, în mai multe localități din Republica Moldova se va desfășura Festivalul de Muzică Clasică „Moldo Crescendo” ediția 3 - Case de Cultură, eveniment cultural sprijinit de Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor. Proiectul Moldo Crescendo a fost fondat la inițiativa unor tineri muzicieni din Republica Moldova care și-au desăvârșit studiile la București sau în alte țări (Marea Britanie, Malaezia, Belgia), unii dintre ei activând în Orchestra Română de Tineret.
Cele nouă concerte vor avea loc în casele de cultură din nouă localități din Republica Moldova, astfel: 21 iulie - Ialoveni, 22 iulie - Mereni, 23 iulie – Ceadîr - Lunga, 28 iulie - Cimișlia, 29 iulie - Călărași, 30 iulie - Hîncești, 4 august - Băhrinești, 5 august - Rezina, 6 august - Chișinău la Casa de Cultură a Universității de Stat din Moldova.
Festivalul își propune să promoveze muzica universală, cultura în general, prin organizarea concertelor ce îi vor aduce pe Bach, Mozart, Beethoven, Șostakovici, Enescu și alții pe scenele caselor de cultură din localitățile de peste Prut.
Parteneri și organizatori: Moldo Crescendo, Diaspora Culturală, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.
Intrarea la evenimente este liberă.
Sursa: Institutul Cultural Român
Mulțimi întregi de credincioși au luat la pas zona de munte a Mehedințiului pentru a participa la pelerinajul prilejuit de slujba ce se săvârșește în fiecare an pe dealul Chiciora din localitatea Godeanu. Evenimentul religios numit în tradiția populară CIMARCĂ marchează o sărbătoare veche de peste 600 de ani, când satele acestea erau bântuite de ciumă, o boală fără leac la vremea respectivă, care ucidea oameni și animale. Doar rugăciunile colective din timpul sfintelor liturghii, rânduite de Sfântul Nicodim în fiecare sat într-o zi de vineri și rugăciunile de dezlegare și de îndepărtare a bolilor molipsitoare, alături de postul aspru, au făcut ca boala să dispară de pe aceste meleaguri.
În amintirea acelor vremuri grele sătenii plaiurilor mehedințene au păstrat tradiția și în fiecare vară sărbătoresc Ciumarca, devenită a doua nedee a satelor alături de sărbătorirea hramului bisericilor. În peisajul mirific de pe înălțimile celui mai înalt deal se pot vedea tineri și vârstnici, unii dintre ei îmbrăcați în portul tradițional de sărbătoare, preoți și orășeni veniți special cu autocarele sau cu autoturismele proprii pentru a participa la sărbătoare. Vineri, 14 iulie 2017, în localitatea Godeanu Sfânta Liturghie a fost oficiată în aer liber, pe un podium special amenajat, de un sobor alcătuit din arhierei, preoți și diaconi. Între aceștia s-au aflat Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria. Răspunsurile la strană au fost date de membrii ai celor două grupuri psaltice ale catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin. Preț de câteva ceasuri, oameni veniți din toate colțurile județului s-au rugat în timpul sfintei slujbe pentru ca Dumnezeu să-i ferească în continuare de boli trupești și sufletești și de suferințe, apoi au sfințit prinoasele pregătite pentru această sărbătoare pentru cei răposați. Tot aici, pe dealul Chiciora s-a adus spre închinare, o copie a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, de la mănăstirea Nicula.
Ciumarca este și un bun prilej pentru locuitori de a-și revedea rudele venite de departe pentru care pregătesc mâncăruri de post.
Cunoscută și sub denumirea de “moartea neagră”, ciuma a fost una dintre cele mai violente pandemii din istoria omenirii, în urma căreia ar fi pierit o treime din populația Terrei. Se pare că boala care ar fi izbucnit în Asia, s-ar fi răspândit în Europa după anul 1347, unde a creat mare panică. Cu toate acestea, numeroși oameni de pe plaiurile noastre au fost tămăduiți prin rugăciunile Sfântului Nicodim de la Tismana, care, potrivit tradiției ar fi trecut prin aceste locuri și văzând suferința oamenilor s-a rugat pentru ei, îndemnându-i la post aspru și rugăciuni colective în zile de vineri.
Alexandra Dediu